monitorulcj.ro Menu
Politică

Cine va reabilita drumurile judeţene?

Consorţiul în fruntea căruia se află Midanne Invest Grup SRL a fost singurul care a depus oferte pentru toate cele şapte loturi de drumuri.

Ieri a fost anunţat rezultatul licitaţiei privind atribuirea contractelor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare şi reabilitare a peste 700 de kilometri de drumuri judeţene pentru perioada 2010 - 2012.

Astfel, asocierea dintre Midanne Invest Grup SRL, Panpetrol Com SRL, Specialist Consulting SRL, Proiect Bucureşti Grup Consultanţă Imobiliară SA, Simarc SA, I&C Transilvania Construcţii SRL şi Coratim SRL a fost declarată câştigătoare pentru toate cele şapte loturi de drumuri scoase la licitaţie. De altfel, asocierea în fruntea căreia se află Midanne Invest Grup SRL a fost singura care a depus oferte pentru toate cele şapte loturi de drumuri. La licitaţie a mai participat şi asocierea dintre Drumuri Bihor SA şi Proexco SRL, care a licitat un singur lot dintre cele şapte, mai exact lotul 1, pentru care a propus un preţ de 139,9 milioane de lei.

 

Între 21 şi 31 mil. euro pe lot

Asocierea declarată câştigătoare a depus următoarele oferte pentru cele şapte loturi de drumuri judeţene ce urmează să fie reabilitate: lotul 1 – 109,8 milioane de lei fără TVA (25,4 milioane de euro), lotul 2 – 132,6 milioane de lei fără TVA (30,7 milioane de euro), lotul 3 – 121,4 milioane de lei fără TVA (28,1 milioane de euro), lotul 4 – 120,6 milioane de lei fără TVA (27,9 milioane de euro), lotul 5 – 93 de milioane de lei fără TVA (21,5 milioane de euro), lotul 6 – 112,4 milioane de lei fără TVA (26 de milioane de euro) şi lotul 7 – 134,3 milioane de lei fără TVA (31,1 milioane de euro).

 

Tişe: „Premieră la nivel naţional”

„Este cel mai important proiect de infrastructură al judeţului Cluj derulat în ultimii 20 de ani, fiind o premieră în acest sens şi la nivel naţional, fiind avute în vedere modernizarea a aproximativ 720 kilometri de drumuri judeţene. Sunt convins că în doi ani judeţul nostru va beneficia de o infrastructură de transport rutier adecvată, care, alături de dezvoltarea infrastructurii de transport în general, să ducă la creşterea atractivităţii Clujului pentru investiţii. La acestea se adaugă şi gradul de mulţumire a cetăţenilor. În cadrul întâlnirilor avute în ultimii ani cu cetăţenii din judeţ, problema infrastructurii de transport s-a reliefat, de departe, ca fiind principala doleanţă a acestora”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

Cel mai probabil, lucrările la drumuri vor demara în luna aprilie, după ce se vor îmbunătăţi condiţiile meteorologice. Durata de execuţie pentru proiectare va fi de 60 de zile, iar pentru execuţia lucrărilor a fost prevăzut un termen de doi ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. În fiecare dintre cele şapte loturi există între 75 şi 128 de kilometri de drumuri judeţene.

 

Cum au fost alese drumurile?

Proiectul reabilitării a peste 700 de kilometri de drumuri judeţene, dintr-un total de 1.229 de kilometri, a fost prezentat la mijlocul anului trecut de preşedintele Consiliului Judeţean, care a spus că în fiecare an au fost investite sume importante din bugetul judeţului în plombarea drumurilor. „Suntem prea săraci ca să mai facem lucrări ieftine”, declara Tişe la lansarea proiectului. Printre criteriile de care au ţinut cont autorităţile judeţene în alegerea drumurilor ce urmează să fie reabilitare se numără populaţia de pe traseul fiecărui drum, potenţialul economic al zonei, forţa economică a zonei, legătura cu alte judeţe, asigurarea posibilităţii de intervenţie în cazul unor situaţii de urgenţă sau perioada rămasă pînă la expirarea duratei de viaţă a asfaltului actual.