monitorulcj.ro Menu
Politică

300 deputaţi, 100 senatori, atribuţii diferite ale Camerelor, propunerea USL pentru Codul Electoral

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL, că propunerea Uniunii la modificarea legislaţiei electorale priveşte limitarea numărului de parlamentari la 300 de deputaţi, aleşi proporţional, şi 100 de senatori, aleşi uninominal, şi diferenţierea clară a atribuţiilor celor două Camere.

"În cadrul Comisiei de Cod electoral, am reafirmat poziţia USL. Ne dorim o Cameră a deputaţilor cu un număr maxim de 300 de deputaţi, de principu aleşi pe vot proporţional, şi cu principale atribuţii care ţin de buget, de legile principale, şi un Senat format din 90 - maxim 100 de senatori aleşi uninominal pe baza reprezentării judeţelelor şi regiunilor şi care să aibă ca principale atribuţii dezvoltarea regională, politica externă şi politica de apărare", a spus Ponta.

El a precizat că prin aceste propuneri USL păstrează principiul bicameralismului, dar reduce numărul de parlamentari printr-o limitare foarte clară.

"Vom face toate procedurile parlamentare mult mai rapide, pentru că practic Camera va avea clar atribuţiile principale care ţin de administrarea de zi cu zi, de controlul asupra Guvernului, iar Senatul are politică externă, politică de apărare şi dezvoltare regională", a adăugat premierul.