monitorulcj.ro Menu
Politică

Franţa se opune stabilirii unui termen pentru admiterea României şi Bulgariei în Schengen

Franţa se opune, în prezent, alături de Germania şi Olanda, stabilirii unui termen pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen, afirmă surse europene citate de site-ul publicaţiei austriece Osterreich.

Conform surselor comunitare citate de cotidianul austriac Osterreich, Franţa, Germania şi Olanda sunt nemulţumite de eforturile insuficiente pentru combaterea corupţiei în România şi Bulgaria.

Potrivit cotidianului, Austria nu se opune admiterii celor două state în Schengen, dar ar prefera o aderare etapizată.

La rândul ei, Finlanda a anunţat miercuri dimineaţă că va bloca aderarea României şi Bulgariei la Schengen, conform postului public de televiziune YLE.

Potrivit unui oficial din cadrul Preşedinţiei irlandeze a UE, Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, care se va desfăşura joi şi vineri, nu va lua nicio decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, din cauza opoziţiei mai multor state membre. "Nu va exista niciun vot şi nicio decizie", a comunicat preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

"Deocamdată, nu există consens" pentru integrarea României şi Bulgariei deoarece "mai multe state au rezerve şi preocupări", a precizat o sursă din cadrul preşedinţiei irlandeze. "Dosarul nu va putea fi soluţionat de preşedinţia irlandeză şi va trece la Lituania", care va deţine preşedinţia Consiliului UE începând din iulie, adaugă sursa citată.

O reuniune a ambasadorilor statelor UE era programată miercuri seara la Bruxelles în încercarea de a se găsi o soluţie la actuala criză, conform unor surse diplomatice.