monitorulcj.ro Menu
Politică

Puterea nici „nu ignoră“, dar nici „nu aplică“ referendumul din 2009

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că Puterea nu ignoră referendumul din 2009, însă nu va accepta propunerea Parlamentului unicameral a lui Traian Băsescu.

 

Acesta a mai precizat, la o dezbatere pe tema revizuirii Constituţiei, că USL trebuie să evite pericolul de a se angaja într-o polemică meschină, care este sub nivelul şi sub miza revizuirii Legii fundamentale, la care invită preşedintele Traian Băsescu.

„Revizuirea Constituției este, prin excelență, o lucrare politică. Ea se face prin intermediul Parlamentului și se finalizează printr-un referendum, da nu va fi întreprinsă doar de politicieni și parlamentari, ci va fi rezultatul unei ample dezbateri publice. Eu cred că trebuie evitat pericolul de a ne angaja într-o polemică meschină, sub nivelul temei, sub miza acestei revizuire, la care ne invită sau ne provoacă actualul președinte. Nu am de gând să polemizez cu domnia sa, dar trebuie să spun foarte clar. Nu acceptăm să ni se impuna premisa lui Traian Băsescu, pe care o consideră fundamentală, anume Parlamentul unicameral, pentru că așa s-a pronunțat electoratul la un moment dat și nu acceptăm să pornim revizuirea pe proiectul pe care, fără dezbatere publică sau parlamentară, instituția prezidențială a încercat și încearcă să-l impună. Nimeni nu a ignorat rezultatul și sensul acelui referendum, dar a fost impus în condiții anormale, nepotrivite”, a declarat Antonescu în cadrul unei apariții publice la o universitate din București.

Constituţia trebuie revizuită de jurişti

Declaraţiile lui Antonescu privind organizarea referendumului pentru Parlamentul unicameral sunt iresponsabile şi lipsite de temei, atrage atenţia liderul PDL Cluj, Daniel Buda. „Argumentele invocate de către domnul Antonescu privind modul de organizare a referendumului pentru Parlamentul Unicameral nu pot fi considerate decât cel mult puerile. Personal, consider că voinţa cetăţenilor exprimată prin vot este sau ar trebui să fie mai presus decât mofturile oricărui politician. Probabil că domnul Antonescu a început studiul legii fundamentale în sens invers şi a omis sau încă nu a ajuns la Articolul 2, în care se menţionează clar „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte precum şi prin referendum”.  Or, aceşti termeni juridici probabil ca îl depăşesc pe domnul Antonescu, iar dorinţa nemărginită de a-şi face o lege fundamentală care să îi asigure scaunul de la Cotroceni, îl fac să uite complet noţiunile de democraţie, stat de drept sau vot popular“, spune Buda.

Potrivit acestuia,  Antonescu a avut timp de 4 ani posibilitatea să invoce aceste motive privind impunerea referendumului din 2009 „în condiţii anormale şi nepotrivite”, însă nu a făcut-o. „Probabil că atunci când i-au fost favorabile i-a convenit, iar acum, când s-ar putea să îi creeze probleme în fulminanta ascensiune, îl cam încurcă“, susţine Buda. Liderul PDL îi recomandă lui Antonescu să lase „sarcina dificilă“ de revizuire a Constituţiei pe mâna celor care „princep limbajul juridic“.

Tişe: „USL continuă sfidarea românilor“

Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, care face parte din Comisia pentru revizuirea Constituţiei susţine, la rândul său, că USL sfidează românii, ignorând voinţa poporului. Democrat liberalii au depus, de altfel, luni, la Comisia de revizuire a Constituţiei o propunere al cărei pilon este punerea în aplicare a referendumuklui din 2009. „Voinţa poporului trebuie respectată, aşa cum se respectă şi o decizie a CCR, de exemplu. Luni, PDL a făcut o propunere de modificare, a Constituţiei, iar pilonul central în această propunere este punerea în aplicare a referendumului, parlament unicameral şi 300 de parlamentari“, a spus Alin Tişe.

UDMR vrea să împace şi capra şi varza

Reprezentanţii UDMR sunt pe aceeaşi lungime de undă cu Uniunea Social Liberală. „Este şi intenţia noastră, adică să avem o Cameră a Deputaţilor cu 300 de membri, dar şi o cameră superioară care însă să reprezinte regiunile În acest fel, atribuţiile celor două camere nu s-ar suprapune şi pe de altă parte, s-ar respecta şi referendumul din 2009. Din acest punct de vedere cred că declaraţia lui Antonescu este rezonabilă“, a spus senatorul UDMR de Cluj, Laszlo Attila.