Politică
Mate András Levente: ANI funcţionează în afara Constituţiei
Deputatul UDMR Mate András Levente s-a prezentat miercuri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde i s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost pus sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.
Citeşte şi:
ANI e geloasă pe soţia deputatului Mate Andras
La ieşirea din sediul Parchetul General, Mate András Levente a declarat că Agenţia Naţională de Integritate funcţionează în afara Constituţiei, iar inspectorii de integritate au salarii prea mari.„Tot timpul, în mandatul meu de deputat din 2004-2008, când s-a înfiinţat ANI, am spus că este o instituţie care funcţionează pe lângă Constituţie. Atunci, Curtea Constituţională mi-a dat dreptate. A doua oară, când am modificat din nou legea, am spus: atenţie am încălcat Constituţia. Şi a doua oară mi-a dat dreptate Curtea Constituţională. Agenţia ar trebui să întocmească un dosar şi să îl trimită la instanţă, iar instanţa să spună dacă este cineva vinovat sau nu”, a spus Mate András Levente, citat de Agerpres.În opinia sa, ANI nu ar mai trebui să funcţioneze independent, ci ca un departament al Parchetului.Potrivit unui comunicat al Parchetului General, din rezoluţia de începere a urmăririi penale procurorii au reţinut ca situaţie de fapt că, la data de 16 martie 2010, la propunerea deputatului Mate András Levente, soţia sa a fost angajată de către Camera Deputaţilor prin contract individual de muncă pentru perioada 16 martie 2010 - sfârşitul mandatului de deputat, contract de muncă care a fost avizat chiar de către acesta.În baza contractului de muncă astfel încheiat, soţia deputatului UDMR a încasat, în perioada martie 2010-ianuarie 2011, suma totală de 5.508 lei.Parchetul menţionează că în această cauză s-a dispus prin ordonanţă, de către prim-adjunctul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă iniţial.
Citeşte şi:
Deputatul clujean Mate Andras, urmărit penal pentru CONFLICT DE INTERESE