monitorulcj.ro Menu
Politică

Vasile Dâncu: Este necesară o discuţie amplă şi cinstită despre unicameralism

Sondajele arată că românii continuă să susţină unicameralismul şi reducerea la 300 de parlamentari, dar o reformă a societăţii nu se face prin sondaje, ci întrebând specialiştii şi uneori mergând chiar „în contrasens cu opinia publică", susţine sociologul clujean Vasile Dâncu (PSD).

Într-un interviu acordat Ziare.com, acesta subliniază faptul că nu numai românii nu ştiu mare lucru despre impactul trecerii la unicameralism, dar chiar şi cei mai mulţi dintre politicieni vorbesc după ureche despre acest subiect, de aceea o dezbatere publică serioasă, amplă şi cinstită este absolut necesară înainte de revizuirea Constituţiei. Pe de altă parte, nici nu putem să ne facem că referendumul din 2009 nu a existat doar pentru că nu ne convine rezultatul, mai afirmă Vasile Dâncu, în opinia căruia este necesară informarea corectă a populaţiei cu privire la avantajele şi dezavantajele celor două tipuri de Parlament. Sociologul enumeră o serie de argumente în favoarea bicameralismului, printre care creşterea calităţii actelor legislative şi un mai bun control asupra Guvernului. Pe de altă parte, Vasile Dâncu atrage atenţia asupra faptului că există riscul ca noua Constituţie să nu fie validată prin referendum, dar nu din cauza acestei contradicţii majore între clasa politicî şi cetăţeni, pe tema unicameralului, căci, spune el, doar 30% dintre electori votează în cunoştinţă de cauză, ci din cauza apatiei electorale şi absenteismului tot mai frecvent.