monitorulcj.ro Menu
Politică

Guvernul propune companiilor LOCURI DE MUNCĂ speciale pentru ROMI

Guvernul discută cu diverse companii pentru o "discriminare pozitivă" a romilor, prin asigurarea unui număr de locuri de muncă destinate în special acestei categorii, a declarat premierul Victor Ponta, arătând că au fost deja iniţiate astfel de discuţii cu grupurile franceze Renault şi Vivendi.

 

"Zona locurilor de muncă - aici e singura zonă în care trebuie să facem o discriminare pozitivă. Am vorbit cu cei de la Renault, cu cei de la Vivendi, vorbesc cu alte companii - hai să facem o discriminare pozitivă, să găsim un număr, o cotă de locuri de muncă în care să angajăm în special romi, pentru că altfel, la o competiţie directă, cel puţin pe o perioadă, nu vor fi aleşi ei şi vor spune: «Domne', suntem discriminaţi, nu suntem angajaţi»", a afirmat Ponta.

În urmă cu o săptămână, printre explicaţiile pentru decizia unor până în decembrie a aderării României la spaţiul Schengen, premierul Ponta a arătat că există o problemă reală şi serioasă legată de integrarea comunităţilor de romi, care nu poate fi rezolvată până în luna decembrie.