monitorulcj.ro Menu
Politică

Gruparea Preda-Macovei-Voinescu pregăteşte o moţiune la Convenţia PDL din 14 mai

Europarlamentarul PDL Cristian Preda apreciază, într-un interviu pentru Revista 22, că în acest moment există o distanţă luată de PDL faţă de Traian Băsescu, partidul fiind probabil deranjat sau chiar nemulţumit de faptul că i s-a propus alternativa unui premier tehnocrat.

“Părerea mea este că în acest moment există o separaţie, există o distanţă luată de PDL faţă de preşedinte, care a fost probabil deranjat, dacă nu chiar nemulţumit, de faptul că i s-a propus alternativa unui premier tehnocrat. Şi e vorba, de asemenea, de un partid în care căutarea unui lider veritabil a fost abandonată în favoarea unui soi de soluţie de supravieţuire, pentru termenul scurt al alegerilor de la anul, în care, în mod foarte clar, teritoriul va conta. Asta e şi cauza, laitmotivul multora dintre discursurile din CNC, că suntem un partid al primarilor”, a declarat Preda. El a adăugat că, evident, este nevoie de lideri care să aibă dimensiune naţională, care să se poziţioneze la acest nivel, şi nu la nivelul local: “Nu poţi să imaginezi un partid care trăieşte doar la nivel local şi care nu există în palier naţional. Şi de aici deruta pe care au încurajat-o mulţi dintre actualii responsabili ai PDL în ceea ce priveşte căutarea unei alternative la leadership-ul actual. Această derută face ca partidul să pară că se clatină în toate direcţiile, sub presiunea acestor impulsuri venite din teritoriu”.

Cristian Preda a mai precizat în interviul din Revista “22” că grupul din care face parte împreună cu Monica Macovei şi Sever Voinescu va propune o moţiune pentru Convenţia Naţională din 14 mai: “Suntem obligaţi să facem această încercare. Dacă nu vom găsi nici măcar 35 de oameni care să susţină ceea ce publicul liberal, publicul de dreapta din România aşteaptă, înseamnă că PDL are cu adevărat o problemă. Eu cred că traducem destul de bine aşteptările acestui public de dreapta. Şi eu, şi colegii mei am construit în cadrul societăţii civile din România, plecând de la aceste sensibilităţi modernizatoare de dreapta, şi încercăm să facem asta în cadrul unui partid. Dacă vom descoperi că în PDL nu există nici măcar 35 de persoane care să respire această aşteptare a societăţii româneşti, atunci sigur că avem o problemă”.

Şi purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, marţi seară, la TVR 1, că ceea ce i s-a întâmplat la şedinţa CNC grupului din care face parte împreună cu Monica Macovei şi Cristian Preda se poate traduce prin nişte vorbe celebre deja în politică: “Un fleac, ne-au ciuruit”. Voinescu a spus, însă, că el, Macovei şi Preda se gândesc în continuare foarte serios la depunerea unei moţiuni la Convenţia Naţională din mai.