monitorulcj.ro Menu
Politică

Încă un pas pentru realizarea Centrului Cultural Transilvania

Clădirea Filarmonicii va fi construită din fonduri de la bugetul local, iar restul clădirilor, printre care un hotel de 200 de locuri şi un parking prin parteneriat public-privat.

Firma VAAL Arhitectură care se ocupă de proiectarea Centrului Cultural Transilvania va preda, până la sfârşitul lunii martie, proiectul tehnic astfel încât autorităţile locale să poată continua demersurile pentru realizarea acestui obiectiv. „Au venit cu proiectul, s-au făcut nişte observaţii şi trebuie să predea în detaliu proiectul, după care noi intrăm în procedură de implementare”, a declarat, miercuri, primarul Emil Boc.

O parte din investiţie va fi realizată în parteneriat public, iar o altă parte din bani de la bugetul local. Mai exact, clădirea Filarmonicii va fi realizată cu fonduri din bugetul local, iar pentru un hotel de 200 de locuri şi parking se caută un investitor. „Vom lansa parteneriatul public-privat pentru construirea hotelului şi parkingului şi în paralel, pe banii din bugetul local partea legată de clădirea Filarmonicii şi sălii de spectacole. Este un proiect integrat care vizează construirea celor două componente aşa cum a fost conceput din start atunci când s-a decis implementarea lui pe etape”, a afirmat Boc.

Sala de concerte va avea 1.500 de locuri

Proiectanţii Centrului Cultural Transilvania au propus ca sala de concerte a Filarmonicii să aibă 1.500 de locuri şi pe lângă această sală să mai fie realizată înca una de dimensiuni mai mici cu o capacitate de 500 de locuri. Vor exista şi săli pentru expoziţii şi un muzeu militar la subsolul clădirii vechii cazarme.

Proiectul mai prevede şi realizarea unui parking cu o capacitate de aproximativ 800 de locuri care va fi construit pe mai multe nivele.

Centrul Cultural Transilvania va fi format din cinci clădiri.

Conservatorul şi Filarmonica nu au avut sediu propriu de 100 de ani

Pe locaţia de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 va fi construit şi sediu pentru Academia de Muzică Gheorghe Dima care, la fel ca şi Filarmonica, nu au avut sediu propriu în ultimii 100 de ani. Sediul nou al Conservatorului clujean va fi gata peste cel mult patru ani sau chiar mai devreme dacă vor avea fondurile necesare. În momentul de faţă instituţia de învăţământ deţine un teren de 2.760 mp, adică o parte din aplasamentul pe care va fi ridicat Centrul Cultural Trnasilvania.

În ultimii ani, şantierul abandonat din Mănăştur al Spitalului Regional de Urgenţă a avut ca destinaţie viitorul sediu al Academiei de Muzică, idee la care s-a renunţat ulterior şi a fost înlocuită cu cererea pentru terenul de pe B-dul 21 Decembrie, solicitarea fiind aprobată de Consiliul Local, în toamna anului trecut.