monitorulcj.ro Menu
Politică

S-a înfiinţat Alianţa DA, la Cluj

Forţa Civică şi PNŢCD s-au constituit vineri, în „Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr" (Alianţa DA).

Reprezentanţii celor două formaţiuni politice au precizat că aşteaptă ca în această alianţă să vină formaţiunile politice şi civice, de dreapta, care îşi doresc o schimbare. Pe plan local, Forța Civică și PNŢCD vor colabora pentru a fi o alternativă la actualele partide reprezentate în Consiliul Județean și Consiliul Local Cluj-Napoca. La nivel naţional PNŢCD şi Forţa Civică îşi propun alcătuirea unui grup parlamentar. Cele două formaţiuni politice se pregătesc, totodată pentru alegerile europarlamentare.

Vă reamintim, săptămâna trecută conducerea Partidului FC a aprobat, în şedinţa Consiliului Naţional, înfiinţarea alianţei politice cu PNŢCD, care se va numi „Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr" (Alianţa DA).

Alianţa Dreptate şi Adevăr (DA) a fost denumirea alianţei dintre PNL şi PD, care a candidat la alegerile din 2004.