monitorulcj.ro Menu
Politică

Încotro se îndreaptă democrat liberalii clujeni?

Democrat liberalii clujeni, cei mai mulţi dintre ei susţinători ai Elenei Udrea, la Convenţia de sâmbătă, atrag atenţia asupra faptului că o scindare a partidului ar fi un adevărat dezastru pentru PDL.

 

Totuşi, la câteva zile de la Convenţia PDL, se discută despre apariţia unui nou actor politic de centru-dreapta construit în jurul Elenei Udrea, avându-l ca preşedinte de onoare pe fostul lider al partidului, Emil Boc. Pe de altă parte, în tabăra câştigătoare se fac deja planuri pentru alegerile din 2016. PDL nu va fi absorbit de PNL, aşa cum anticipează liderul PSD, premierul Victor Ponta, însă acestuia de ce îi este frică, nu va scăpa şi va fi înfrânt în 2016 de PDL „în coaliţie cu PNL, sau separat", a declarat liderul PDL, Vasile Blaga.

Udrea nu pleacă din PDL, dar nu vrea funcţii de conducere

Luni, Elena Udrea a precizat însă că nu va părăsi PDL, dar că nu va participa în viitorul Birou Permanent Naţional al partidului. La rândul său, Emil Boc a subliniat faptul că PDL are nevoie în momentul de faţă de rezolvarea statutară a contestaţiilor existente, de a face o opoziţie dură la USL şi de recâştigare a preşedintelui Traian Băsescu. În opinia lui Boc, PDL are nevoie şi de prezentarea unor proiecte de dreapta. „PDL are nevoie de rezolvarea statutară a contestaţiilor existente, de o opoziţie dură la USL, de proiecte de dreapta şi de recâştigarea preşedintelui Traian Băsescu. Această recâştigare a preşedintelui este o misiune grea, dar sper că nu imposibilă", a spus Boc.

Daniel Buda: „Voi sta alături de Emil Boc în orice construcţie, dar astăzi Emil Boc este în PDL“

La Cluj nu sunt semnale în privinţa unor eventuale plecări din partid, subliniază liderul PDL Cluj, Daniel Buda, care recunoaşte însă că alegerile de sâmbătă  „au lăsat un gust amar“. „Nu intenţionez să plec nicăieri, sunt de 15 ani în acest partid. Îmi doresc să fac politică mai departe, în PDL. Nu am niciun semnal ca de la Cluj să plece cineva din partid. Sigur, această convenţie ne-a lăsat un gust amar…“, spune Buda.

În ceea ce priveşte noua construcţie, al cărei vârf de lance să fie Emil Boc, Daniel Buda spune: „O să stau alături de Emil Boc în orice construcţie, iar astăzi Emil Boc este în PDL“, a adăugat liderul PDL Cluj.

Tudor Ştefănie: „O rupere a partidului ar fi un dezastru!“

Şi primarul de la Turda, Tudor Ştefănie, consideră că o rupere a partidului ar fi un dezastru pentru PDL. „Sunt de 18 ani în acest partid, n-am să plec din PDL, cred că cel mai important lucru acum este să se strângă rândurile, eu nu voi pleca, nu am niciun motiv să plec şi cred că scindarea ar fi o mare greşeală acum“, a spus Ştefănie.

 

 

Citeşte şi:

Convenţia care l-a pierdut pe Băsescu