monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc cere responsabilitate Guvernului pentru a nu-i lăsa pe cei de la Mechel să ajungă la disperare

Fostul premier Emil Boc cere responsabilitate Guvernului pentru a nu-i lăsa pe foştii angajaţi ai combinatului Mechel Câmpia Turzii "să ajungă în stare de disperare în fiecare zi", întrebând de ce Excutivul nu concepe o schemă de garanţii guvernamentale şi ajutor de stat pentru a atrage investitori.

Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că este "îngrijorat şi dezamăgit" de atitudinea Guvernului faţă de situaţia de la Mechel Câmpia Turzii.

"Deja s-a ajuns la disperare la Câmpia Turzii din cauza iresponsabilităţii şi lipsei de reacţie a guvernanţilor de la Bucureşti. Câmpia Turzii este un oraş important al ţării, iar privatizarea Mechel a făcut-o Guvernul României care are responsabilitate faţă de aceşti oameni, să nu îi mai lase să ajungă în pragul disperării. Soluţiile concrete sunt foarte simple. (...) De ce Guvernul Ponta nu concepe imediat o schemă de garanţii guvernamentale şi ajutor de stat capabile să atragă imediat investitori care să ofere locuri de muncă oamenilor din Câmpia Turzii? Pentru asta este nevoie de o decizie a primului ministru, de un grup de lucru la Ministerul Finanţelor şi de colaborare cu Ministerul Economiei şi IMM-urilor, pentru atragerea unor investitori care vor veni imediat şi vor vedea că din partea Guvernului există un semn că îl interesează situaţia de la Câmpia Turzii. Cer responsabilitate Guvernului pentru a nu-i mai lăsa pe aceşti oameni să ajungă în stare de disperare în fiecare zi, pentru că nu are cine să intervină", a spus Boc.

Potrivit acestuia, soluţia în cazul Mechel nu este nici la prefect, nici la Primăria din Câmpia Turzii, ci la Guvern, care trebuie să vină şi să intervină.

Boc a explicat că o soluţie similară a fost aplicată în perioada când a condus Guvernul şi când compania Nokia a decis să închidă fabrica din comuna Jucu.

"Amintiţi-vă cum am procedat în cazul Nokia. Am constituit un grup de lucru care în cinci zile a venit cu o schemă de ajutor de stat şi garanţii guvernamentale pentru a atrage noi investitori pe locaţia rămasă liberă. Sunt bani în bugetul de stat şi pentru scheme de ajutor de stat şi pentru garanţii guvernamentale, după cum există cadru european legal, pentru a putea sprijini. Credeţi că dacă nu insistam pe astfel de soluţii, găseam atât de repede oportunitate la Nokia, cu DeLonghi şi Bosch?", a spus Emil Boc.