monitorulcj.ro Menu
Politică

Alin Tişe: E imposibil să fi furat 144 de oameni

Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, nu crede că e posibil ca alegerile din partid să fi fost fraudate, întrucât numărarea voturilor a fost făcută de 144 de oameni, iar la fiecare masă a fost câte un reprezentant al fiecărei moţiuni, toţi semnând procesele verbale.

„Comisia de organizare a dat duminică trecută un răspuns la contestaţia făcută de domnul Petrescu, acela a fost răspunsul final al comisiei, mai ales că viza un aspect legat de numărarea voturilor, numai că numărarea n-a făcut-o comisia de organizare, ci comisia de numărare, formată din 144 de oameni, care erau câte 48 de oameni de la fiecare moţiune. Acei colegi au semnat în unanimitate procesele verbale, toţi considerând că s-a făcut o numărare corectă. Noi nu putem, comisia de organizare (Tişe a fost membru-n.red), să spunem că cei 144 de oameni care au numărat au făcut matrapazlâcuri. E greu de crezut că au furat număratoarea, era câte un reprezentant al fiecărei moţiuni la fiecare masă. E imposibil să crezi că 144 de oameni, câte unul de la fiecare moţiune, s-au furat între ei. Le dau crezare oamenilor care au numărat şi n-au contestat procesele verbale. Cum să spun eu că acel coleg e hoţ?", a spus Tişe, pentru Ziare.com.

Elena Udrea, care a pierdut alegerile în faţa lui Vasile Blaga, a făcut contestaţie, spunând că alegerile au fost fraudate. Miercuri, ea şi-a retras contestaţia, după o discuţie în interiorul partidului.