monitorulcj.ro Menu
Politică

Premierul plagiator va veghea asupra dreptăţii

Mona Pivniceru şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Justiţiei, miercuri, după ce a fost desemnată judecător al Curţii Constituţionale, din partea Senatului. În locul său, prim-ministrul Victor Ponta a preluat portofoliul Justiţiei.

 

Anunţul demisiei lui Pivniceru şi preluării interimatului de către Ponta a fost făcut marţi, după o discuţie scurtă între premier şi preşedintele Traian Băsescu. Tot marţi, premierul a declarat că intenţionează ca el să propună, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, noi procurori pentru şefia Parchetului General şi a Direcţiei Naţionale Anticoruţie, dar în urma unor discuţii cu preşedintele Traian Băsescu şi cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Premierul plagiator va veghea astfel asupra justiţiei, până la desemnarea unui nou ministru. Colegii de partid şi de alianţă, de la Cluj îi sar în apărare şi susţin că din punctul lor de vedere, premierul nu a plagiat sau că oricum, nu există vreo legătură între cele două subiecte. În schimb, cei din Opoziţie atrag atenţia că acesta ar fi trebuit să îşi dea demisia din funcţia de premier, cu mult timp în urmă.

Lăpuşan:  „Această poveste este întreţinută de Opoziţie“

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, susţine că subiectul plagiatului este întreţinut de cei de la PDL. „Din punctul meu de vedere, premierul Victor Ponta nu a plagiat. Eu consider că toată această poveste este întreţinută de cei din Opoziţie, de cei de la PDL. Poate că şi acea comisie a Universităţii a acţionat tot politic. Mai mult nu comentez despre acest subiect“, a spus Lăpuşan.

Elena Uioreanu: „Premierul este mai mult decât un ministru al Justiţiei“

În opinia deputatului PNL de Cluj, Elena Uioreanu, premierul Ponta este cel mai în măsură să facă propunerile pentru cele două instituţii, fiind mai mult decât un ministru al Justiţiei, adică fiind premier. „Victor Ponta îşi asumă aceste numiri, este premier în primul rând, este mai mult decât un ministru al Justiţiei. Este până la urmă cel mai în măsură să îşi asume aceste propuneri. Iar în momentul de faţă nu e clar cine va fi ministru la Justiţie. Pe de altă parte, se poate spune că şi Traian Băsescu este într-o incompatibilitate pentru că la referendum atâţia români au cerut să plece de la Cotroceni“, a spus Uioreanu.

Mate Andras: „Eu ştiu că nu a plagiat“

Deputatul UDMR de Cluj, Mate Andras, se abţine de la prea multe comentarii: „Eu ştiu că domnul Ponta nu a plagiat, potrivit comisiei Ministerului. Nu comentez pentru că eu aşa am înţeles, că nu a plagiat. Dar cred că e bine să avem un ministru numit la Justiţie cât mai repede“.

Gurzău: „Trebuia să demisioneze pentru plagiat!“

În schimb, deputatul PDL, Adrian Gurzău, atrage atenţia asupra faptului că premierul nu numai că nu a demisionat pentru plagiat, dar acum mai este şi ministru al Justiţiei. „Nu numai că nu şi-a dat demisia pentru că a plagiat, dar acum este şi interimar la Ministerul Justiţiei. Eu văd însă că tot mai multe persoane - dintre cele care i-au acordat încredere - nu mai au încredere în el. Probabail asta şi-a dorit, ca în calitate de interimar să facă aceste propuneri“, a spus Gurzău.

Verdict: Plagiat!

Vă reamintim, în vara anului trecut, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a decis că premierul Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat. Decizia Comisiei de Etică a UB a fost anunţată la o zi după ce Consiliul Naţional de Etică a informat că titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine. Un al treilea for, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în şedinţa din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a precizat că, din punctul său de vedere, cazul s-a încheiat, ea invocând decizia Consiliului Naţional de Etică - din subordinea Ministerului Educaţiei -  potrivit căreia Victor Ponta nu a plagiat.