monitorulcj.ro Menu
Politică

Mai puţini bani pentru sport

Consilierii judeţeni au aprobat ieri mai multe proiecte privind alocarea de fonduri pentru cultură, culte, tineret, sport, dar şi pentru proiectele comunităţilor locale din judeţ.

 

Sumele alocate pentru sport nu au fost însă pe placul tuturor, preşedintele executiv al clubului de baschet “U” Mobitelco BT cerând explicaţii pentru diminuarea sumei primite anul acesta în comparaţie cu cea de anul trecut. „Nu vreau să se ia de la nimeni bani şi să ni se dea nouă, însă sunt curios după ce criterii se alocă banii şi ce ar trebui să facem ca să primim aceeaşi sumă ca anul trecut. Noi avem performanţă, sunt 500 de copii cu rezultate excelente”, a arătat Mircea Cristescu (foto). Anul trecut, clubul de baschet a primit de la forul judeţean 100.000 de lei, dar pentru 2011 a fost propusă doar suma de 65.000 de lei. Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a explicat că anul acesta nu s-au putut aloca mai mulţi bani pentru sport din cauza alocării de sume mai mari de bani către alte investiţii în infrastructura sportivă, precum stadionul “Cluj Arena”. Mircea Cristescu a fost susţinut de consilierii PSD, care au cerut să se aloce mai mulţi bani pentru “U” Mobitelco BT prin scăderea sumelor alocate iniţial către cluburile de fotbal Universitatea şi CFR. Astfel, s-au luat câte 10.000 de lei de la cele două echipe de fotbal, iar banii primiţi de echipa lui Cristescu au ajuns la 85.000 de lei. Prin urmare, CFR şi Univesitatea au primit fiecare câte 90.000 de lei. Bani mai puţini a primit şi Asociaţia Sportivă Gebefugi, de la care aleşii de la Judeţ au luat 2.000 de lei pentru a suplimenta fondurile către CS Munţii Apuseni – Karate.