monitorulcj.ro Menu
Politică

Antonescu: Ponta şi PSD şi-au asumat răspunderea privind justiţia

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că tema justiţiei rămâne în responsabilitatea exclusivă a premierului Victor Ponta şi a PSD, arătând că va propune Biroului Politic Naţional al liberalilor să nu se facă un schimb de ministere.

"Menţinându-ne fiecare poziţia pe care o cunoaşteţi deja, care nu s-a schimbat în legătură cu numirile pentru procurori şi inclusiv pentru Ministerul Justiţiei, am decis următoarele: Tema justiţiei din acest moment este una care rămâne în responsabilitatea exclusivă a dlui Ponta şi a partidului pe care îl conduce, probabil mai departe şi a dlui Băsescu, în funcţie de înţelegerile care s-au făcut sau nu s-au făcut. PNL, practic, este în situaţia de a se asocia la această combinaţie şi nu o face, de a crea o criză majoră, fatală în USL şi nu o face şi în aceste condiţii, în mod firesc, asumând totala răspundere pentru ceea ce urmează să se întâmple în justiţie premierul şi PSD au asumat acest minister", a spus Antonescu, la Palatul Parlamentului. El a subliniat că va propune BPN să nu se facă un schimb de ministere, deşi premierul Victor Ponta a lansat această posibilitate. ''Opţiunea mea şi colegilor mei cu care vom merge şi o vom propune BPN a fost aceea de a nu face niciun astfel de schimb. Miza unei guvernări nu este numărul de ministere pe care îl deţii, miza unei guvernări pentru mine, pentru PNL nu este segmentul din bugetul public pe care îl gestionezi, miza unei guvernări este coerenţa, consecvenţa şi loialitatea faţă de programul de guvernare şi angajamentele luate cu alegătorii, cu cei care ţi-au dat votul şi cu cei care te-au adus în situaţia de a împărţi ministere şi de a conduce aceste ministere", a afirmat liderul PNL. Antonescu a punctat că USL merge mai departe, dar că poziţia sa în legătură cu tema justiţiei rămâne aceaşi. "Cred că era obligaţia noastră să găsim prin intermediul ministrului Justiţiei, cu respectarea tuturor criteriilor, exigenţelor şi standardelor interne şi internaţionale doi oameni în legătură cu care să nu existe discuţii, suspiciuni de partizanat politic sau trecut de partizanat politic evident aşa cum este cazul dlui Morar sau dnei Kovesi. Premierul a optat pentru altă soluţie şi din acest moment responsabilitatea este a domniei sale", a completat el. Liderul liberalilor a spus că PSD şi PNL rămân parteneri egali deşi numărul de ministere pe care îl deţin fiecare nu va mai fi acelaşi. "Suntem parteneri egali în USL şi faptul că nu cerem un alt minister nu afectează acest lucru. Paritatea, egalitatea într-o coaliţie ţine de foarte multe lucruri înaintea numărului de ministere şi niciodată PNL nu a pus acest lucru pe primul plan, niciodată de când suntem în alianţă", a mai spus Antonescu. El a precizat că premierul Victor Ponta i-a dat garanţii că va respecta programul de guvernare, dar a subliniat că acest lucru nu este de natură să-l liniştească şi va continua să fie ''vigilent''.