monitorulcj.ro Menu
Politică

Aviz de oportunitate pentru Tarniţa-Lăpuşteşti

Valoarea investiţiei pentru centrala hidroelectrică prin acumulare şi pompaj depăşeşte 1 miliard de euro.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a eliberat avizul prealabil privind oportunitatea întocmirii documentaţiei PUZ pentru centrala hidroelectrică prin acumulare şi pompaj – Tarniţa-Lăpuşteşti – investiţie de interes naţional.

În anul 2009, Consiliul Judeţean a eliberat certificatul de urbanism pentru demararea acestei investiţii. Zona vizată, un teren în suprafaţă totală de 1.446.600 mp, se află pe teritoriul administrativ al comunelor Căpuşu Mare, Râşca, Gilău şi Mărişel, în extravilanul localităţilor. Aici urmează să fie construite o carieră de piatră, captări, aducţiuni, centrala propriu-zisă, lac de acumulare, construcţii amplasate suprateran şi subteran, în funcţie de soluţia constructivă adoptată. Prin PUZ vor fi reglementate delimitarea zonei aferente întregului obiectiv şi se vor impune măsuri clare în vederea atenuării impactului aspupra mediului (terenul se află parţial în zona protejată de interes judeţean „Lacul Tarniţa”, în zona protejată ZP0 şi ZP1). Prevederile documentaţiei PUZ se vor corela cu prevederile regulamentului local de urbanism al zonei protejate, în vederea respectării regimului de protecţie existent. Totodată, prin PUZ se vor prevedea măsuri necesare pentru prevenirea unor dezastre ecologice şi se vor prezenta soluţiile de refacere a echilibrului natural al zonei, însoţite de un grafic de realizare al acestora.

 

Judeţul “plănuieşte” proiecte complementare

Vor fi stabilite modalităţile de protejare a zonelor locuite (localitatea Lăpuşteşti şi colonia Mărişel), precum şi de evitare a blocării şi deteriorării drumurilor publice. În zona carierei de piatră se vor prevedea amenajări de perdele verzi de protecţie pentru stabilizarea versanţilor, cât şi pentru reducerea impactului vizual.

„Avem de-a face cu proiectul uneia dintre cele mai mari investiţii de care va beneficia judeţul nostru. Destinată să echilibreze sistemul energetic naţional, această investiţie va crea oportunităţi şi va produce beneficii pentru întreaga zonă. Este o investiţie a Guvernului României, pe care o susţinem, care va genera locuri de muncă, dar va schimba şi aspectul unei părţi a zonei noastre. Alături de acest proiect, judeţul Cluj va elabora o serie de alte proiecte complementare, pentru a folosi la maximum noul potenţial creat aici”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

Investiţia în hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti se ridică la aproximativ 1,3 miliarde de euro.