monitorulcj.ro Menu
Politică

Dispute în USL pe Constituţie

Tema Constituţiei se află, zilele acestea, pe masa de lucru a parlamentarilor.

 

Dezbaterile se anunţă încinse, liderii USL venind cu poziţii diferite în multe privinţe. Astfel, unul dintre subiectele „cu cântec“ pe care parlamentarii le vor aborda în cursul acestei săptămâni vizează confiscarea averilor ilicite. Premierul Victor Ponta a anunţat că vrea confiscarea averilor ilicite, însă acest lucru nu se poate face decât printr-o modificare a Constituţiei. Liberalii se opun însă, la fel şi maghiarii, pentru că, spun ei, legislaţia actuală existentă în acest sens este suficientă. Pe de altă parte, fiind vorba de un drept fundamental, cel al proprietăţii, nu pot fi operate modificări în Constituţie.

Elena Uioreanu: „Constituţia nu trebuie modificată în acest sens“

În acest moment există un cadru legislativ suficient pentru a asigura acest lucru, fără a fi nevoie de modificarea Constituţiei, în sensul eliminării prevederii cu privire la garantarea proprietăţii, atrage atenţia deputatul liberal de Cluj, Elena Uioreanu. „Nu este vorba că nu susţinem ideile premierului, ci că trebuie să pornim de la prezumţia de nevinovăţie. Adică, nu cred că e nevoie să operăm asta în Constituţie, avem legislaţie în acest sens suficientă, există instanţe de judecată. Noi ne-am luptat, ca liberali, ca proprietatea să fie garantată, ar fi imoral acum, să ne legăm de acel articol în Constituţie. În cursul acestei săptămâni vor fi întâlniri cu preşedintele PNL, în comisie, aceste lucuri vor fi discutate zilele acestea“, a declarat Elena Uioreanu, pentru Monitorul de Cluj.

Laszlo Attila: „Proprietatea este sfântă“

La rândul lor, reprezentanţii UDMR consideră, pe de o parte, că proprietatea este sfântă şi ocrotită în Constituţie, iar pe de altă parte, asemenea liberalilor, că legile deja existente privind confiscarea averilor ilicite sunt suficiente. „Săptămâna aceasta expiră termenul de depunere a amendamentelor. În opinia noastră, a reprezentanţilor UDMR, proprietatea este sfântă. Pe de altă parte, cred că avem legislaţia necesară acum, adică acum legea dă posibilitatea confiscării acesteia atunci când există o sentinţă, nu cred că sunt necesare completări, modificări“, a declarat senatorul UDMR, Laszlo Attila.

Ponta „plagiază“ din nou

Zilele trecute, europarlamentarul Monica Macovei l-a ironizat pe premierul Victor Ponta subliniind, într-o emisiune difuzată de B1 TV, că, de această dată, se bucură că premierul Victor Ponta dă dovadă de plagiat, în ceea ce privește legea privind confiscarea averilor ilicite. Monica Macovei a precizat că ea a avut astfel de inițiative încă din 2005, înființarea Agenției Naționale de Integritate (ANI) fiind una dintre acestea. „Am văzut că mă plagiază Ponta, dar mă bucur, dacă e vorba de averi obținute ilegal. Încă din 2005 am început cu înființarea ANI, era vorba de averea nejustificată dintre veniturile legale și ceea ce are în realitate. Ceea ce se întâmplă acum în instanță", a spus Macovei.