monitorulcj.ro Menu
Politică

Daniel Buda acuză USL de „ipocrizie“

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, îi acuză pe reprezentanţii USL că nu fac altceva decât să blamaze activitatea administrativă de la nivelul municipiului Cluj-Napoca, deşi ei înşişi nu îşi respectă promisiunile făcute în campanie.

„Din păcate, parlamentarii USL Cluj au votat împotriva alocărilor financiare de la bugetul de stat pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, Spitalul Regional de Urgență, Centurile Ocolitoare ale Clujului sau pentru construcția hidrocentralei de acumulare Tarnița-Lăpuștești. Deși nu au făcut nimic timp de un an de zile, atât parlamentarii cât și aleșii locali ai USL, au acum curajul de a ridica ochii din pământ, aducând critici și blamări la adresa celor care lucrează cu adevărat în folosul cetățenilor. Dumneavoastră vă mai amintiți măcar numele acestor parlamentari ai USL Cluj? De altfel, aceștia nici măcar nu există“, spune Buda, într-un comunicat de presă.

Acesta mai subliniază că activitatea celor din USL s-a mărginit doar la a susține mărirea taxelor şi a impozitelor locale, a ratării intrării României în spațiul Shengen, a creșterii prețurilor la gaze, a scumpirii medicamentelor, a suplimentării bugetului pentru asistența socială și a încurajării șomajului în detrimentul menținerii și creării de locuri de muncă.

„De altfel, prin Guvernul și parlamentarii săi, USL a ajuns să fie sinonim cu ipocrizia. Îi asigurăm însă pe clujeni de faptul că noi știm ce promisiuni am făcut în campaniile electorale și că aceste promisiuni vor fi onorate“, mai spune Buda.