monitorulcj.ro Menu
Politică

Ponta: Cazul Stănescu - cea mai mare criză a USL. Dacă nu se face nimic, nu mai putem merge împreună

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, afirmă că nu este mulţumit de soluţia PNL în cazul lui Roşca Stănescu şi arată că acesta a continuat criticile la adresa PSD, generând astfel cea mai mare criză a USL de la formare, şi precizează că "dacă nu se face nimic, nu putem merge mai departe împreună".

El a adăugat că aşteaptă până luni să existe o delimitare clară a PNL de declaraţiile lui Stănescu, nu doar cu avertismente gen "aşa să nu mai faci".

Întrebat, joi seara, de jurnalişti dacă este mulţumit de faptul că preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că oricine mai încalcă atât de clar protocolul USL va trebui să se despartă de partidul din care face parte şi de USL, Ponta a răspuns negativ.

"Nu, categoric nu. Cred că e cea mai mare criză pe care o are USL de la formare şi, de altfel, domnul Roşca Stănescu, după această şedinţă, a continuat. Deci, dacă nu se face nimic, e o invitaţie pentru alţi membri PNL să continue atacul împotriva PSD şi atunci nu putem merge mai departe împreună", a spus Ponta.

Întrebat care este atunci soluţia, premierul a precizat că aşteaptă până luni, când este programată următoarea reuniune a USL, să existe o delimitare clară a PNL de declaraţiile lui Stănescu.

"Eu aştept în continuare până luni să existe o delimitare clară, nu aşa, «Să nu mai faci !». Păi nu i-am mai spus o dată domnului Roşca Stănescu să nu mai facă ? Ce, suntem la şcoală ? Altfel, îmi pare rău, dar nu cred că putem să găsim o soluţie pozitivă", a afirmat Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei USL, că nu apreciază că în cazul senatorului PNL Sorin Roşca Stănescu există elementele pentru care să fie acuzat de ducerea unei campanii împotriva PSD sau a lui Victor Ponta, menţionând însă că a avut afirmaţii excesive.