monitorulcj.ro Menu
Politică

Cutremur în USL

Cea mai mare criză din USL a fost declanşată, la sfârşitul săptămânii trecute, de liberalul Sorin Roşca Stănescu, după ce acesta a acuzat PSD că a îngropat ancheta privind interceptările judecătorului la CEDO Corneliu Bârsan şi că cei din PSD ar fi fost „reticenţi" de la începutul anchetei.

Declaraţiile lui Sorin Roşca Stănescu au tulburat apele în Uniunea Social Liberală, punându-se chiar problema excluderii acestuia din PNL şi a ruperii alianţei.

Remus Lăpuşan: „USL nu se destramă din cauza unei persoane“

Reprezentanţii USL de la Cluj au susţinut însă că nu este o criză ce nu poate fi depăşită, iar USL nu se poate destrăma din cauza unui singur om. „Ar fi culmea să existe probleme majore în USL din cauza unui singur om, Sorin Roşca Stănescu. USL este o construcţie serioasă, prea mare şi importantă ca să se destrame din cauza unei persoane. Până la urmă, cine este Sorin Roşca Stănescu? Cred că colegii din PNL vor găsi o soluţie la această criză şi consider că o soluţie ar fi plecarea acestuia din partid. Oricum, noi îl susţinem pe preşedintele PSD, Victor Ponta, în tot ceea ce va decide", a spus preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan.

Marius Nicoară: „Nu este o criză ce nu poate fi depăşită“

La rândul său, preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a declarat că nu este vorba despre o criză atât de mare încât să nu fie depăşită. „Nu cred că Sorin Roşca Stănescu ar trebui să plece din PNL. El este obişnuit, ca fost ziarist, să critice puterea. Cred că USL este o uniune prea importantă ca să se împiedice de o singură persoană. Nu este o criză atât de mare încât să nu poată fi depăşită şi sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede", a spus Nicoară.

Alin Tişe: „Să rămână împreună pentru a suporta consecinţele propriilor lor minciuni!“

Pe de altă parte, democrat liberalii le doresc celor din USL să rămână împreună pentru a da socoteală românilor şi „pentru a suporta consecinţele minciunilor făcute în campania electorală“. „USL ne-a obişnuit cu această criză încă de acum un an. Din cauza luptei lor pentru ciolan au acum de suferit românii. A fost o alianţă făcută tocmai pentru a ajunge la ciolan. Sunt convins că românii îşi vor da seama de acest lucru. Aş vrea să rămână împreună, le doresc să rămână împreună pentru a suporta consecinţele minciunilor pe care le-au spus în campania electorală. E regretabil că o majoritate de 70% se ocupă cu certuri interne pe spatele românilor...“, a spus senatorul PDL, Alin Tişe.

În coadă de peşte

După o întâlnire în care tema de discuţie a fost viitorul USL şi viitorul senatorului liberal Sorin Roşca Stănescu în cadrul PNL, cei doi lideri ai Uniunii, Crin Antonescu şi Victor Ponta, nu au luat nicio decizie.

Sâmbătă, Antonescu, a declarat, că el consideră episodul Sorin Roşca Stănescu încheiat şi că l-a asigurat pe premierul şi liderul PSD Victor Ponta de tot sprijinul liberalilor, iar construcţia proiectului USL merge mai departe.

Până una alta, însă, conducerea USL urmează să se întrunească luni. „Luni este o zi normală, de început de săptămână pentru USL, în care vom discuta subiectele uzuale ale USL", a mai spus Antonescu.

Ce a promis şi ce a realizat USL, după un an de guvernare?

După un an de guvernare, USL nu se poate lăuda cu prea multe realizări, actuala putere uitând de promisiunile făcute în campania electorală. Astfel, printre cele mai mari nereuşite ale Guvernului Ponta se numără noi taxe şi impozite aplicate cetăţenilor, precum şi tăierea investiţiilor în infrastructură. Totodată, de la 1 aprilie, românii au resimţit un val de scumpiri, şi în plus, Guvernul a aprobat introducerea coplăţii începând cu luna aprilie, care va fi intre 5 şi 10 lei. Aceasta va fi achitată o singură dată, la externare, indiferent de perioada petrecută în spital. În plus, TVA a rămas nemodificat, fiind printre cele mai mari din Europa. Totodată, scandalurile şi discuţiile pe tema procurorilor generali, a DNA sau a ANI, a Curţii Constituţionale sau, mai ales, scandalul provocat de cifrele şi listele de la referendum nu au trecut neobservate.

Citeşte şi:

Ponta: împreună suntem mai puternici decât separat

Cluj: REACŢII în PSD şi PNL privind cazul Sorin Roşca Stănescu

Antonescu lui Ponta: Nu suntem în situaţia să ne dăm ultimatumuri. Ce avea PNL de hotărât a decis azi

Ponta: Cazul Stănescu - cea mai mare criză a USL. Dacă nu se face nimic, nu mai putem merge împreună