monitorulcj.ro Menu
Politică

Cine-i de vină pentru situaţia Autostrăzii Transilvania?

După acuzele lui Victor Ponta, Tăriceanu ripostează, făcând o listă cu vinovații pentru „falimentul” autostrăzii.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, că vina pentru actuala situaţie privind construcţia Autostrăzii Transilvania aparţine pe de o parte companiei Bechtel, care a fost lăsată să facă ce doreşte, dar şi ministerului Transporturilor, care nu a desemnat un responsabil de proiect.

Tăriceanu a spus că nu este „foarte bucuros” de aprecierea premierului Victor Ponta, potrivit căruia contractul cu Bechtel trebuie reziliat din cauza „prostiei” celor care erau în 2005 la Transporturi, arătând că e posibil ca primul-ministru să nu cunoască toate detaliile.


„Ceea ce pot să vă spun în calitate de premier la acea dată - sigur că nu sunt foarte bucuros de această apreciere a domnului Ponta, poate nu cunoaşte toate detaliile - şi am să vă explic că la acea dată contractul a fost suspendat. S-a început o renegociere a lui pe o serie de indicatori tehnico-economici în special în ceea ce priveşte costul materialelor, care urmau să fie puse în operă”, a spus Tăriceanu , citat de Mediafax.

El a menţionat că nu au putut fi negociate condiţiile generale ale contractului cu Bechtel care ar fi fost extrem de costisitoare pentru România şi Bechtel nu ar fi acceptat.


„Prin urmare, ar fi existat riscul de a merge la ruperea contractului, însoţită de plata unor penalităţi usturătoare din partea României către firma Bechtel. Ceea ce s-a putut face la acea dată - şi s-a făcut cu succes - a fost renegocierea unor parametri tehnico-economici care să reducă în mod substanţial costurile”, a spus Tăriceanu.

Americanii, lăsaţi să se simtă ca la ei acasă

„Actuala situaţie nu este datorată numai firmei Bechtel. Dacă vrem să fim obiectivi şi serioşi, este şi datorată incapacităţii Ministerului Transporturilor, sub conducerile succesive pe care le-a avut, de a desemna un responsabil cu acest proiect de amploare majoră şi de importanţă deosebită pentru România, care să urmărească împreună cu Bechtel sau să urmărească ceea ce Bechtel ar trebui să facă”, a spus Tăriceanu.


El a spus că Bechtel a fost lăsată să facă ce doreşte pe şantier, să lucreze unde doreşte şi cât doreşte şi, pe baza situaţiilor de lucrări, să îşi deconteze facturile.

„Acest lucru nu a însemnat neapărat că a exista vreo coordonare a proiectului din partea Ministerului Transporturilor, care era titularul de proiect şi, ca atare, trebuie să recunoaştem că avem şi noi o parte de vină că nu ştim să ne gestionăm banii, în cazul de faţă nu foarte puţini. Bechtel are probabil partea lui de vină, dar o parte de vină este şi în zona noastră”, a spus Tăriceanu.


El a admis că se referă şi la miniştrii Transportului din mandatul său de premier, arătând că a sesizat un inters slab la nivelul ministerului pentru acest proiect.

„Nu exclud pe nimeni. Din contră, pot să spun că am observat un interes slab la nivelul Ministerului Transporturilor pentru acest proiect. Eu cred că un ministru al Transporturilor, când ai un singur astfel de proiect, ar trebui să fie săptămânal pe şantier pentru a urmări modul de avansare a lucrărilor, respectarea termenelor, pentru a pune presiune mare”, a mai spus Tăriceanu.


„Un contract foarte bun”

Reacţia fostului premier vine după ce actualul şef al Executivului a ridicat în slăvi contractul, punând totul pe seama prostiei guvernărilor ce-au urmat după PSD.

„În 2005, din cauza prostiei celor care au condus atunci Ministerul Transporturilor, în loc să se aplice un contract care era foarte bun, au început renegocieri, tergiversări, regândiri, recalculări şi uite aşa am ajuns după aproape zece ani să nu se mai întâmple nimic”, a declarat Victor Ponta..

Vă reamintim că documentul a fost perfectat pe vremea  când ministru al Transporturilor era Miron Mitrea. După plecarea lui Mitrea, urmaşii acestuia la conducerea Transporturilor au criticat constant, prin declaraţii de presă, contractul. Spre exemplu, fostul ministru al Transporturilor din perioada 2008-2010, Radu Berceanu, şi-a exprimat în numeroase rânduri nemulţumirea faţă de modul în care statul a negociat şi parafat contractul cu Bechtel. „Acest contract este unul politic, pentru că s-a făcut o presiune intensă pentru ca el să fie încheiat în 2003. Studiul de fezabilitate care a stat la baza preţului stabilit în contract era, de fapt, unul de prefezabilitate, pentru doar 6 kilometri de autostradă. Ulterior, acest preţ a fost «extrapolat» la 415 km” spunea Berceanu într-o emisune TV. Potrivit acestuia, „de pe urma unui contract de două pagini”, casa de avocatură care a încheiat contractul a câştigat şase milioane de euro.

Contractul cu Bechtel privind construcţia autostrăzii Transilvania ar urma să fie reziliat în următoarele zile, după ce vor mai fi stabilite unele detalii, Corpul de Control al premierului urmând în acelaşi timp să verifice derularea contractului de la data încheierii şi până în prezent.