monitorulcj.ro Menu
Politică

Vasile Blaga la Cluj: „Este inacceptabil ca o minoritate de 12,5% să decidă viitorul întregii ţări”

Liderul PDL, Vasile Blaga, a criticat astăzi, la Cluj, reducerea pragului electoral pentru referendum, de la 50% la 30%“.

Totodată, acesta le-a cerut românilor „să întoarcă spatele” oricărei încercări de modificare a Constituţiei, atâta timp cât nu este introdus şi rezultatul referendumului validat în 2009, prin care populaţia cerea Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.


„Ne pronunţăm ferm împotriva scăderii cvorumului de validare a referendumului sub 50%, după forma propusă de USL. Actuala Constituţie a României a fost aprobată cu peste 60% din populaţie. Este imposibil de acceptat ca o minoritate de 12,5% să decidă viitorul întregii ţări”, a spus Vasile Blaga.

Vă reamintim, Legea referendumului a fost aprobată, miercuri, în Camera Deputaţilor. Proiectul de lege promovat de USL prevede un cvorum de participare la referendum de 30 la sută şi de validare de 25 la sută, faţă de 50 la sută cum este prevăzut în prezent.


Democrat liberalii au anunţat în cursul acestei săptămâni că vor cere alegătorilor să boicoteze referendumul pentru revizuirea Constituţiei şi că vor sesiza Curtea Constituţională în ce priveşte modificarea Legii referendumului.

 


 

Citeşte şi:


Blaga la Cluj: „Excluderile din partid nu sunt o ţintă”