monitorulcj.ro Menu
Politică

Parlamentarii clujeni nu vor ca maghiara să fie recunoscută prin Constituție ca limbă regională

Comisia parlamentară pentru modificarea Constituţiei a început să lucreze la proiectul privind Legea fundamentală, după ce săptămâna trecută au fost depuse mai multe amendamente de către partidele politice.

 


UDMR are mai multe propuneri în privinţa modificării Constituţiei. Astfel, printre cele mai importante propuneri ale Uniunii se numără cea care prevede ca, „în zonele unde o minoritate naţională are o pondere semnificativă, limba acestei minorităţi se va considera limbă regională”. De altfel, la sfârşitul săptămânii trecute, consilierul onorific al premierului Victor Ponta, Gyorgy Frunda, a explicat că UDMR vrea ca limba maghiară să fie recunoscută ca limbă regională prin noua Constituție, iar minorităţile naţionale să fie recunoscute ca factor constitutiv al statului român. Propunerea nu este însă văzută cu ochi buni de unii parlamentari clujeni, reprezentanţi ai Puterii, care precizează că nu o vor susţine.

Drepturile minorităţilor, în România, sunt „undeva, la vârf“, subliniază aceştia. „Nu susţin această propunere, dacă de exemplu ar reprezenta 25%, un procent rezonabil. Cred că e o chestiune de bun simţ să vorbim de un procent rezonabil. Aşa fiecare poate veni să ceară ca limba lui să devină regională“, a declarat Elena Uioreanu, deputat PNL de Cluj.


La rândul său, deputatul PSD de Cluj, Cornel Itu, subliniază că societatea românească nu trebuie bulversată acum. „Eu cred că în România, drepturile minorităţilor sunt undeva, la vârf, am demonstrat că le acordăm drepturi minorităţilor. Pe de altă parte, nu cred că societatea românească trebuie bulversată acum, nu cred că suntem pregătiţi pentru aşa ceva, deci nu susţin această propunere“, a spus Cornel Itu.