monitorulcj.ro Menu
Politică

Noua pistă a aeroportului se prăbuşeşte în capul lui Uioreanu

Vicepremierul Liviu Dragnea a inspectat, vineri, lucrările la noua pistă de 3500 metri a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca şi a lansat un atac la adresa conducerii Consiliului Judeţean Cluj nemulţumit că aceasta nu l-a informat că există probleme cu exproprierile din zonă.

Acesta a declarat că lucrările la pistă trebuie finalizate până la data de 15 octombrie şi s-a arătat surprins că acum o lună şi jumătate de la ultima vizită la Cluj nimeni din conducerea Consiliului Judeţean nu i-a spus că sunt probleme cu exproprierile.


“Ne-am întâlnit acum o lună şi ceva pentru a pune de acord toate structurile, instituţiile locale, regionale şi naţionale pentru a se respecta nişte termene în aşa fel încât 15 octombrie să fie data când această pistă să fie funcţională cu toate instalaţiile aferente. Când am fost data trecută aici era o problemă de finanţare, era o problemă de coordonare între Apele Române, constructorul pistei, ROMATSA, Autoritatea Aeronautică Civilă. Constructorul pistei este în grafic, este aproape de finalizare, ce era cel mai important acum o lună era devierea pârăului Murători pentru a putea sistematiza zona de la capătul pistei pentru ca ROMATSA să-şi instaleze echipamentele specifice pentru sistemele de siguranţă şi ghidaj, s-a deviat acest pârâu, acuma suntem în situaţia în care aşteptăm de la Consiliul Judeţean identificarea tuturor proprietarilor pentru că este nevoie de exproprieri şi pentru sistematizarea acestei porţiuni de teren şi pentru continuarea regularizării pârâului respectiv”, a precizat Liviu Dragnea.

„Sunt surprins pentru că acum o lună şi ceva nimeni de la Consiliu Judeţean nu a spus că ar fi o problemă. O să încercăm după discuţia cu dumneavoastră să am o discuţie separată cu cei de la Consiliu Judeţean să-mi explice unde au probleme pentru că am înţeles că este o problemă şi de finanţare şi o problemă de grăbire a lucrărilor de expropriere. Am înţeles că au avut discuţii cu proprietari, au identificat cea mai mare parte din proprietari, sunt foarte suprins că acum o lună şi ceva cei care au solicitat sprijinul guvernamental pentru a grăbi şi coordona lucrările nu au spus că au probleme în cadrul instituţiei. Sperăm să găsim soluţii pentru că toate termenele sunt legate. O să discutăm foarte serios cu cei din Consiliu Judeţean să ne spună în mod clar şi transparent ce probleme au, să vedem cum îi vom sprijini. Lucrurile sunt foarte grave, una este să stai o lună jumătate să găseşti soluţii şi să sprijini operaţiunea, alta e să găsim soluţii într-o săptămână. Termenul de 15-20 iunie este important pentru ca ROMATSA să intre în teren să-şi instaleze echipamentele pentru că ei au nevoie de un timp de anunţare a instituţiilor internaţionale aeronautice”, a mai adăugat Dragnea.


Dragnea: deocamdată nu luăm măsuri, am venit să ajutăm

Acesta le-a transmis autorităţilor că este obligatoriu ca pista să fie gata până la data de 15 octombrie.

“Este obligatoriu ca pista să fie gata pe 15 octombrie. Eu le-am spus şi data trecută că se joacă cu demisiile pe masă. Cei care m-au chemat aici şi pe mine şi pe doamna Varga (n. red. Lucia Varga, Ministrul Apelor) ne-au cerut sprijinul. Sprijinul nostru a fost constant numai că noi nu putem face de la Bucureşti ceea ce trebuie să facă alte instituţii. Apele Române s-au achitat de obligaţii, era stabilit ca 1 iunie să fie ziua în care acel pârâu să fie deviat şi a fost deviat, aşteptăm ca Consiliul Judeţean şi Aeroportul să sistematizeze terenul pentru ca ROMATSA să vină să-şi instaleze echipamentele. Constructorul pistei şi-a menţinut graficul în ciuda vremii nefavorabile, doamna Varga a alocat resursele financiare pentru devierea pârâului, am identificat resursele financiare pentru devierea celorlalte pârâuri şi la Someş, ROMATSA este pregătită să-şi instaleze echipamentele, aşteptăm să se exproprieze”, a mai spus vicepremierul.


“Eu sunt foarte viguros şi atunci când mă întâlnesc cu cineva şi stabilim ceva, eu am ştiut ce am de făcut, doamna Varga a ştiut ce are de făcut, Apele Române au ştiut ce au de făcut, vreau să mă lămuresc cine nu a ştiut ce are de făcut. Vreau să mă lămuresc dacă nu cumva este o greşeală de percepţie a mea sau într-adevăr cineva nu a înţeles. Important este să găsim soluţii. Eu am o foarte mare problemă în ceea ce priveşte termenul de la care ROMATSA poate să intre în teren să instaleze echipamentele. Asta este cel mai important termen, 15 iunie. Dacă pe 15 iunie nu vine ROMATSA să-şi instaleze echipamentul se pune sub semnul întrebării data de 15 octombrie”, a mai adăugat Dragnea.

Lucia Varga, Ministrul Apelor a precizat că săptămâna viitoare se vor aloca bani pentru alte lucrări de deviere. „Pentru a putea continua lucrarea la devierea pârâului Murători noi am cerut Consiliului Judeţean ca până în data de 15 iunie să finalizeze exproprierea pentru a le da front de lucru constructorilor noi sperăm să alocăm cele 6 milioane necesare pentru finalizarea lucrărilor astfel încât până în 31 iulie să finalizăm acea parte din lucrare. Consiliul Judeţean Cluj a început demersurile”, a declarat Lucia Varga, Ministrul Apelor.


Cum se apără Consiliul Judeţean Cluj

“Având în vedere volumul mare al exproprierilor a fost stabilită o strategie astfel încât să se facă în mai multe etape şi s-au demarat proporţional etapele respective. În momentul de faţă avem sumele necesare pentru a finaliza şi exproprierile dar procedura în sine este de durată. O parte din proprietari au acceptat acest lucru să încheiem un acord să ne permită accesul pe terenuri. Până în momentul de faţă nu am avut proprietari care să nu accepte încheierea acestui acord”, a declarat Ioan Oleleu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Pe şantierul noii piste a aeroportului, alături de miniştrii Liviu Dragnea şi Lucia Varga, au mai venit preşedintele CJ Cluj, Horia Uioreanu, prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, consilieri judeţeni USL, parlamentari de Cluj, dintre care amintim Elena Uioreanu şi Steluţa Cătăniciu, dar şi Ioan Rus, Vasile Dâncu şi şeful IPJ Cluj, chestorul Ioan Păcurar.


 

 

Citeşte şi:

Primăria Cluj-Napoca a început demolarea unei construcţii ilegale care bloca noua pistă a aeroportului

Dragnea: Pista de 2.100 de metri a Aeroportului din Cluj-Napoca va fi gata în octombrie

Liviu Dragnea a venit la Cluj să coordoneze lucrările la noua pistă a aeroportului

Încep lucrările de amenajare a pârâului Murătorii. Noua pistă a aeroportului ar putea fi dată în funcţiune în curând