monitorulcj.ro Menu
Politică

Alin Tişe: „USL a respins introducerea în Constituţie a paragrafului care asigură 5% pentru Educaţie“

Senatorul PDL de Cluj Alin Tişe a reclamat astăzi faptul că deşi în campania electorală unii membri USL au făcut greva foamei pentru educaţie, acum cei de la putere au respins introducerea în Constituţie a paragrafului care asigură 5% din buget pentru acest domeniu.

 


„M-am luptat săptămâna trecută în Comisia de revizuire a Constituţiei pentru a cuprinde minim 5% pentru Educaţie. Membrii PDL au votat „pentru”, trei persoane, iar 17 membri USL, „împotrivă”. Am cerut 5% pentru ca să nu se poată ignora învăţământul indiferent de cine vine la putere. Toate partidele au cerut acest procent pentru Educaţie, iar acum că avem această oportunitate constituţională, aceasta este ignorată”, a declarat Alin Tişe.

Parlamentarul clujean a adăugat că de altfel, niciun amendament formulat de Opoziţie nu a trecut.