monitorulcj.ro Menu
Politică

PC vrea moţiune împotriva lui Baconschi

Uniunea Social Liberală (USL) ar putea depune o moţiune simplă pentru demiterea ministrului de Externe al României, Teodor Baconschi, preşedintele Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin considerând că şedul diplomaţiei “nu apără interesele românilor” şi că „eşuează repetat”.

Liderul PC, Daniel Constantin a explicat sâmbătă, la Cluj, că a fost uimit de lipsa de reacţie a lui Baconschi în ce priveşte declaraţiile făcute de premierul Ungariei la Târgu Mureş.Luni, în şedinţa Uniunii Social Liberale, vom discuta despre această moţiune, prin care vom amenda politica externă a cabinetului Boc. Şeful diplomaţiei a avut eşecuri repetate, plecând de la situaţii aparent minore, când românii au fost denigraţi în cotidiene importante din ţări ale Uniunii Europene, continuând cu eşecul aderării României la spaţiul Schengen, iar în aceste zile cu lipsa totală de reacţie faţă de declaraţiile făcute de reprezentantul premierului Ungariei, dar şi de preşedintele Parlamentului Ungariei”, a declarat Constantin.