monitorulcj.ro Menu
Politică

Corneliu Vadim Tudor, ameninţat cu excluderea din PRM

Corneliu Vadim Tudor este ameninţat cu excluderea din PRM de către membrii Biroului Permanent al partidului care l-au revocat din funcţia de preşedinte, dacă va organiza un alt congres de alegeri decât cel programat pe 27 iulie, la Alba Iulia.

Sursa foto: realitatea.net

Dumitru Badea, coordonatorul PRM, a declarat pentru Agerpres, că prin astfel de acţiuni, Corneliu Vadim Tudor 'se umple de ridicol'.

'Îi rugăm pe toţi membrii de partid, inclusiv pe cei care sunt derutaţi, să nu se lase manipulaţi şi să nu dea curs unei asemenea acţiuni prin care Corneliu Vadim Tudor continuă să se acopere de ridicol. Îl avertizăm pe europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor că, în ipoteza în care pune la cale şi forţează organizarea nelegală şi nestatutară a unui aşa zis Congres al PRM la 20 iulie, în Bucureşti, vom fi obligaţi să luăm în discuţie şi să decidem în Biroul Permanent excluderea sa din partid', a declarat Dumitru Badea.


La iniţiativa lui Dumitru Badea, pe 15 iunie a fost organizată plenara Consiliului Naţional al PRM, care a hotărât revocarea din funcţia de preşedinte a partidului a lui Corneliu Vadim Tudor şi dizolvarea Comitetului Director şi a Biroului Permanent. În cadrul aceleiaşi şedinţe au fost numite noi foruri de conducere interimare, mai puţin preşedintele interimar, preşedintele executiv şi secretarul general. Totodată, Dumitru Badea (PRM Neamţ), Gheorghe Funar (PRM Cluj) şi Ioan Bâldea (PRM Bucureşti) au fost desemnaţi să se ocupe de coordonarea şi pregătirea Congresului Naţional al PRM din 27 iulie în care vor fi alese noile structuri de conducere.

Corneliu Vadim Tudor nu a recunoscut Consiliul Naţional şi a declarat că îi va da în judecată pe cei care au participat şi votat la această şedinţă