monitorulcj.ro Menu
Politică

Bani pentru spitale şi cultură

1,5 milioane de lei pentru spitale şi 950 000 de lei pentru cultură, învăţământ şi ONG-uri sunt banii ce vor fi alocaţi astăzi de Consiliul Local.  

 

Consilierii locali clujeni vor lua în discuţie, în şedinţa ordinară de astăzi, alocarea sumei de 1,5 milioane de lei de la bugetul local pentru efectuarea de reparaţii, construcţii, achiziţionarea de aparatură medicală la spitalele clujene şi pentru serviciile de medicină dentară ale Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”.

De asemenea, se vor aloca 950.000 de lei de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes local ale instituţiilor de cultură şi ONG-urilor. Solicitările depuse de instituţiile medicale vizează lucrări de reparaţii clădiri, instalaţii electrice, extinderea unor imobile, recompartimentări ale unor spaţii şi achiziţionarea de aparatură medicală.

Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj va primi suma de 610.000 de lei, care va fi împărţită între clinicile care aparţin de acesta. Clinica de Neurochirurgie va primi 200.000 de lei, Clinica Medicală I 30.000 de lei, iar pentru cele două clinici de chirurgie maxilo-facială a fost prevăzută suma de 60.000 de lei. De asemenea, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj – Centrul de Diagnostic şi Tratament va primi suma de 40.000 de lei, în timp ce pentru Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca va fi alocată suma de 200.000 de lei.

150.000 de lei pentru Institutul Inimii

Alţi bani vor merge înspre: Institutul Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Nicolae Stăncioiu” - 150.000 de lei, Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Octavian Fodor” - Clinica Medicală III - 200.000 de lei şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” - 100.000 de lei.

În plus, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” va primi 200.000 de lei pentru proiectul social „Promovarea sănătăţii orale prin creşterea accesibilităţii populaţiei defavorizate la servicii de stomatologie”.

În referatul anexat proiectului de hotărâre se precizează că trecerea Spitalului Clinic Municipal în subordinea municipalităţii a necesitat alocarea de la bugetul general al municipiul a sumei de 9 milioane de lei, din care 3 milioane pentru bunuri şi servicii şi 6 milioane pentru cheltuielile de dezvoltare a acestuia, pe anul 2011.

400.000 pentru TIFF

În ceea ce priveşte banii pentru cultură şi ONG-uri, cei 950.000 de lei vor fi împărţiţi între ONG-uri sociale – 98.000 de lei, instituţii de învăţământ – 42.000 de lei, instituţii de cultură – 73.000 de lei, reviste de cultură – 37.000 de lei, festivaluri şi evenimente – 634.000 de lei şi ONG-uri studenţeşti şi de tineret – 66.000 de lei. Cei mai mulţi bani, 400.000 de lei, vor merge înspre Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc în vederea organizării celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film „Transilvania” (TIFF). Organizatorii celuilalt festival internaţional de film din municipiu, „Comedy Cluj”, vor primi 75.000 de lei pentru ediţia de anul acesta. Tot la capitolul cultură, au fost prevăzuţi 20.000 de lei pentru Societatea Culturală „Lucian Blaga” pentru organizarea Festivalului „Lucian Blaga”, iar Filarmonica de Stat „Transilvania” va primi 28.000 de lei pentru „Toamna Muzicală Clujeană”.