monitorulcj.ro Menu
Politică

Românii trebuie să gestioneze eficient resursele de apă

“Trebuie să avem grijă ce calitate va avea apa pe care o vor consuma copiii noştri” – aceasta a fost concluzia participanţilor la Conferinţa „Managementul şi protecţia calităţii apelor”, desfăşurată ieri, la Cluj-Napoca.  

 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Consiliul Judeţean Cluj şi Compania de Apă Someş SA au organizat conferinţa cu tema “Managementul şi protecţia calităţii apelor”, la care au participat cadre universitare de prestigiu, specialişti şi practicieni implicaţi în furnizarea apei, tratarea apei şi epurarea apelor uzate, protecţia mediului, construcţii şi amenajări hidrotehnice.

În deschiderea lucrărilor conferinţei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica, a subliniat necesitatea armonizării a două interese importante: furnizarea apei pentru o populaţie tot mai numeroasă şi o industrie consumatoare de resurse, respectiv protejarea mediului înconjurător şi a resurselor de apă pentru generaţiile viitoare.

Directorul Companiei de Apă Someş SA, Dorin Ciatarâş a prezentat investiţiile Companiei pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru care au fost atrase fonduri europene de peste 330 milioane de euro.

Printre obiectivele ce vor fi finalizate prin investiţiile derulate în prezent se numără şi punerea în funcţiune în scurtă vreme a aducţiunii Gherla- Dej, localitate a cărei alimentare cu apă potabilă depinde în prezent de o firmă privată, caz unic în România.

Prof. dr. ing. Costică Sofronie, de la Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa – Apele Române a tras un semnal de alarmă cu privire la reducerea dramatică a resurselor de apă potabilă în lume, iar reprezentanţii Companiilor de Apă Someş SA şi Arieş au exemplificat cum, prin lucrări de modernizare a reţelelor se pot obţine beneficii importante pentru consumatori şi mediul înconjurător.

Printre participanţii la Conferinţa „Managementul şi protecţia calităţii apelor” s-au numărat: decanul Facultăţii de Ştiinţa Mediului, prof. univ. dr. Călin Baciu, prof. univ. dr. Gheorghe Şerban de la Facultatea de Geografie şi directorul tehnic al Hidroelectrica SA Sucursala Hidrocentrale Cluj, Viorel Runcan.

Problematica conferinţei a fost circumscrisa temei de anul acesta a Zilei Mondiale a Apei - “Apa pentru oraşe. Răspunzând provocărilor urbane” – o recunoaştere a preocupării din ce în ce mai pregnante la nivel mondial fata de necesitatea unor metode moderne şi eficiente de management integrat, durabil, al resurselor de apă, în vederea conservării acestora pentru generaţiile viitoare.