Politică
Boc: Ponta, iresponsabil politic şi invidios pe preşedintele Traian Băsescu
Fostul premier Emil Boc susţine că Victor Ponta a dat dovadă de iresponsabilitate când a formulat acuzaţii de dosare politice la adresa lui Traian Băsescu, "fără nicio dovadă elementară", adăugând că şeful Executivului este "invidios" pe preşedinte pentru că "are reacţii umane la situaţii umane".
Emil Boc a declarat, sâmbătă, că Victor Ponta este invidios că Traian Băsescu are reacţii umane la situaţii umane, referindu-se la cazul Cioabă.
"Este inadmisibil ca într-o ţară din Uniunea Europeană un prim-ministru să formuleze acuzaţii de dosare politice la adresa şefului statului, fără nicio dovadă elementară, şi acel prim-ministru să mai fie în funcţie. În UE nu există asemenea practici politice iresponsabile din partea şefilor de Guvern. În UE liderii ţării respectă Justiţia şi statul de drept. România este în UE, şi nu o republică bananieră, precum în concepţia lui Victor Ponta. Orbit de bătălia politică cu preşedintele Traian Băsescu, Victor Ponta face mult rău imaginii României. De altfel, Ponta este invidios pe preşedinte, pentru că acesta are reacţii umane la situaţii umane, ca să ne referim doar la cazul Cioabă", a spus Boc.
Premierul Victor Ponta a catalogat, vineri, drept revoltător faptul că preşedintele Traian Băsescu a avut "nesimţirea" ca, după ce "i-a făcut dosar penal", să-l sune pe medicul Şerban Brădişteanu şi să-l roage să meargă în Turcia pentru a analiza starea de sănătate a lui Florin Cioabă.
Victor Ponta a spus, vineri, într-o conferinţă de presă la Suceava, că statul român intervine în cazul unui cetăţean român aflat într-o situaţie cu totul specială în afara ţării.
"Dacă e vorba de un cetăţean român aflat într-o situaţie specială, copii, cazuri cu totul speciale, statul român, atât cât putem să ne permitem, nu putem foarte des, sigur că, pe cheltuiala statului român, intervenim în situaţii cu totul şi cu totul speciale", a spus Ponta.
El a arătat că în cazul lui Florin Cioabă familia plăteşte, iar medicul Şerban Brădişteanu a plecat în Turcia pe banii familiei.
"Mă bucur că doctorul Brădişteanu nu are termen la tribunal, că i-a făcut Băsescu dosar. Deci, Băsescu i-a făcut dosar penal şi acum l-a rugat să meargă în Turcia şi mă bucur că nu are termen la tribunal, că nu putea să meargă doctorul Brădişteanu, pentru că trebuia să se ducă la tribunal, unde i-a făcut Băsescu dosar. Apropos de ticăloşie şi de tupeu, după ce-i faci dosar penal unuia dintre cei mai buni medici din România, mai ai şi nesimţirea să-l suni la telefon să-l rogi să ajute pe cineva", a spus Ponta.
El a arătat că din banii statului român se plătesc doar cazuri cu totul şi cu totul excepţionale, cum a fost necazul din Muntenegru.
Medicul Şerban Brădişteanu declara, joi, pe Aeroportul "Henri Coandă", la revenirea în ţară după ce a fost în Antalya pentru a-l evalua pe autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, că acesta nu are o leziune cerebrală ireversibilă, dar starea lui este gravă.
Întrebat cine l-a solicitat să meargă în Turcia pentru a-l evalua pe Florin Cioabă, medicul Şerban Brădişteanu spunea că rugămintea a venit din partea preşedintelui Traian Băsescu.
"Preşedintele Traian Băsescu m-a rugat, dacă vreau şi pot, să fac această vizită medicală, împreună cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de făcut pentru un om, până la urmă", afirma Brădişteanu.
Întrebat cine a suportat costurile, Brădişteanu a spus că toate cheltuielile au fost suportate de familia lui Florin Cioabă.