monitorulcj.ro Menu
Politică

Vremea până pe 1 septembrie. Prognoza meteo pentru Transilvania, munte şi mare

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 19 august - 1 septembrie, pentru regiunea Transilvania, munte şi mare.

Vremea în Transilvania

Atât regimul termic mediu diurn, cât şi cel nocturn, vor avea o tendinţă de scădere uşoară şi treptată pe tot parcursul intevalului de prognoză. Astfel, temperaturile maxime, de aproximativ 30 de grade Celsius în primele două zile, vor ajunge până la medii de 24...25 de grade, în perioada 30 august – 1 septembrie. Minimele termice se vor încadra între 14 grade, în nopţile de 19 şi 20 august şi 11 grade Celsius, în jurul datei de 1 septembrie.

Ploile vor fi prezente aproape zilnic după 22 august, dar probabilitatea pentru averse mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse va fi mai mare în ziua de 27 august şi, din nou, între 30 august şi 1 septembrie


Vremea la mare

Pâna pe 27 august temperaturile maxime se vor situa în jurul unei valori medii de 30 de grade Celsius, apoi vor scădea uşor, spre 27 de grade Celsius la sfârşitul intervalului de prognoză. Minimele termice vor avea o evoluţie similară, respectiv staţionare în jurul unei medii de 19 grade Celsius şi în scădere treptată, începând cu data de 28 august, până la 17 grade Celsius pe 1 septembrie.

Probabilitatea de ploaie va fi destul de redusă pe toată durata intervalului de prognoză.


Vremea la munte

Temperaturile diurne se vor situa, în primele două zile, în jurul unei medii de 21 de grade, apoi vor scădea uşor spre 18 grade Celsius, valoare la care se vor menţine până la sfârsitul intervalului de prognoză. Temperaturile minime vor avea o tendinţă de scădere, de la medii de 12 grade, în primele nopţi, spre aproximativ 9 grade, la sfârşitul lunii august.

Probabilitatea de apariţie a averselor, însoţite de descărcări electrice, va creşte după data de 21 august şi se va menţine până la sfârşitul intervalului.