monitorulcj.ro Menu
Politică

Amenzi pentru publicitatea din centru

Proprietarii mijloacelor publicitare amplasate fără autorizaţie pe imobilele din zona de protecţia a monumentelor istorice au fost amendaţi cu 11.000 de lei.

 

Inspectorii Serviciului Control Urbanism şi Disciplină în Construcţii din cadrul Poliţiei Locale a Primăriei muncipiului Cluj-Napoca au demarat, în cursul săptămânii trecute, o acţiune de verificare a legalităţii mijloacelor publicitare amplasate pe faţadele imobilelor din zona de protecţie a monumentelor istorice, respectiv strada Memorandumului, Bulevardul Eroilor, strada Napoca şi Piaţa Unirii.

„Până în prezent au fost verificate un număr de 220 de mijloace publicitare, dintre care numai 65 deţin autorizaţie de construire şi avizul Comisiei zonale a monumentelor istorice. În urma somaţiilor transmise, 90 de mijloace publicitare au fost desfiinţate, iar pentru 61 de sigle sau panouri publicitare s-au transmis somaţii de desfiinţare”, a arătat Primăria.

Cu ocazia verificărilor s-au aplicat patru sancţiuni contravenţionale în baza Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, în valoare de 11.000 de lei. Acţiunea va continua în perioada următoare cu alte străzi aflate în perimetrul de protecţie a monumentelor istorice.