monitorulcj.ro Menu
Politică

Deputatul clujean Mate Andras, trimis în judecată pentru conflict de interese

Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras-Levente, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului general, pentru conflict de interese, fiind acuzat că şi-a angajat soţia la Parlament, iar aceasta a obţinut astfel venituri de 5.508 lei, potrivit PICCJ.

„Mate Andras-Levente, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a soţiei sale la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru soţia sa în cuantum de 5.508 lei“, se arată într-un comunicat remis Mediafax, miercuri, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Dosarul va fi judecat de instanţa supremă.


Vă reamintim, în septembrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a cerut Parchetului instanţei supreme să cerceteze un posibil conflict de interese în cazul deputatului UDMR Mate Andras Levente, în condiţiile în care acesta şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar de circumscripţie.

Mate Andras Levente a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soţiei sale, Erzsebet Mate, în perioada 16 martie 2010 - 1 ianuarie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, arăta ANI, în 19 septembrie 2011.


Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective, preciza ANI.