Politică
Antonescu pierde teren în favoarea lui Ponta
Ieşirile emoţionale, cum au numit unii ultimele reacţii şi avertismente ale liderului PNL, Crin Antonescu sunt „taxate“ de români.
Anul viitor vor avea loc alegeri pentru funcţia de preşedinte al României, iar cei doi lideri ai coaliţiei USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, întrunesc împreună 50 la sută din opţiunile electoratului. Ultimul studiu Avangarde relevă faptul că liderul PSD s-a apropiat la doar două procente de omologul său din fruntea liberalilor, Crin Antonescu, deşi nu şi-a anunţat candidatura la funcţia supremă în stat.
Potrivit studiului, Crin Antonescu mai întruneşte doar 26% din opţiunile electoratului, în timp ce Victor Ponta a urcat la 24%. Podiumul este completat de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, care ar obţine un scor de 11%, în timp ce restul candidaţilor ar fi votaţi de mai puţin de 10% din populaţie. Între aceştia se remarcă opţiuni pentru Traian Băsescu (7%), Dan Diaconescu (4%), Sorin Oprescu (4%) sau Klaus Johannis (3%).
Antonescu rămâne prezidenţiabilul USL, deocamdată
În ciuda „căderii libere“ a lui Antonescu, în ultimele sondaje, USL îl va susţine şi pe mai departe la prezidenţiale. Deocamdată, nu s-a schmibat nimic, atrag atenţia reprezentanţii PSD Cluj.
„Un sondaj este o fotografie a momentului. În ceea ce ne priveşte, noi am stabilit acum doi ani că Antonescu va fi candidatul nostru la prezidenţiale, iar Victor Ponta la funcţia de premier. Deocamdată nu s-a schimbat nimic. Nu cred că până la prezidenţiale se va rupe USL. Sigur, discuţii au fost şi vor mai fi. Dar dacă Antonescu va fi candidatul nostru, sunt convins că vom câştiga alegerile“, a declarat Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.
Dacă USL se va rupe, nu va fi vina liberalilor
Subiectul Roşia Montană l-au determinat pe Crin Antonescu să se distanţeze de Victor Ponta, atrag atenţia, pe de altă parte, liberalii clujeni, care consideră că liderul lor nu a făcut altceva decât să reacţioneze la nedreptăţi. Chiar dacă Antonescu şi Ponta au făcut pace între timp, previziunile unor reprezentanţi USL nu sunt tocmai optimiste.
„Cred că premierul este mai vizibil, este cel care ia măsurile, conduce, şi este vorba de notorietate până la urmă, de aceea stă bine în sondaje. Crin Antonescu a fost mai vocal doar în ultima vreme. Oricum, sondajele sunt comandate de unii sau de alţii, anul viitor vom vedea altfel de sondaje, vor fi altele priorităţile. În ce priveşte ultimele declaraţii ale lui Antonescu, eu cred că doar a reacţionat la ceea ce i s-a părut nedrept. Odată şi odată USL se va rupe, dar nu săptămâna aceasta...Dacă se va rupe, nu va fi din cauza noastră“, a declarat deputatul PNL Elena Uioreanu.