monitorulcj.ro Menu
Politică

Antonescu nu mai vrea prelungirea "comediei" pactului de coabitare

Antonescu nu mai vrea prelungirea

Pactul de coabitare instituţională dintre preşedinte şi premier a pus România în lumina unei ţări semibananiere în Europa şi n-are niciun rost ca o astfel de "comedie" să fie prelungită, a susţinut vineri preşedintele PNL, Crin Antonescu şi co-preşedinte al USL.

"Am constatat că, deşi anunţase acest lucru, domnul Traian Băsescu se mai gândeşte, nu e treaba mea, presupun că are motive, dar vreau încă odată să spun că n-are niciun rost să prelungim comedia din jurul acestui document politic. E jenant. Acest document politic, aşa numitul pact de coabitare, a pus România în lumina unei ţări semi-bananiere în Europa, pentru că în astfel de ţări nu există Constituţie, nu există legi, nu există alegeri care să aibă relevanță democratică, ci înţelegeri între şefi de triburi", a afirmat Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

Liderul liberalilor a criticat atât iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu de a prezenta pactul de coabitare la Bruxelles, cât şi faptul că premierul Victor Ponta a contrasemnat un astfel de document.


"În momentul în care președintele României umblă cu niște foi de hârtie, stânjenindu-i în chip vădit până și pe adresanți pe la masa Comisiei Europene, pe la domnul Barroso, pe acolo, încercând să le arate acest document ca pe o carte de vizită și de legitimitate a statului pe care îl reprezintă, a fost ceva îngrozitor de jenant. Când primul-ministru a preferat să se legitimeze cu o foaie de hârtie semnată cu un președinte demis moralmente de 7 milioane de oameni din România, în loc să se legitimeze cu votul democratic, masiv — 60% dintre concetățenii săi —, atunci România din nou a fost într-o situație jenantă. Iar faptul că astăzi discutăm ca despre ceva serios — denunțarea sau nedenunțarea acestui pact — înseamnă să-l substituim Constituției țări, instituțiilor acestei țări, democrației. Pentru că spiritul democrației nu e acesta", a afirmat Antonescu.

El a vorbit și despre "împărțirea puterii între doi oameni", respectiv a Justiției.


"Ne înțelegem doi oameni — cum să împărțim puterea, Justiția, ce și cum și din sistemul de putere trece de la mine la tine — asta nu e democrație, pentru asta nu există legitimitate, pentru asta nimeni nu a asumat răspunderea în mod public, nici la alegeri, nici după. Până la urmă, tema Justiției o discutăm acum, seamănă cu altele și în aceeași cheie se pot discuta alte teme — încercarea de influență și control asupra presei, controlul neconcurențial al unor bune zone din economie, împărțirea bugetului acestei țări. Acestea sunt teme de care în fond depinde și viitorul USL și mai mult viitorul acestei țări, pentru că de fapt și în USL aceasta e tema — ce ne-am înțeles să facem, ce-am spus oamenilor că facem și ce facem și urmează să facem, să preluăm controlul asupra sistemului pe care Traian Băsescu l-a organizat în România, adică să-l dăm la o parte pe Traian Băsescu sau așteptăm să plece și să ne așezăm noi în locul lui (...) în ce privește controlul unui sistem sau să schimbam acest sistem pe care l-am combătut, pe care l-am criticat și care trebuie schimbat? Răspunsul la această întrebare răspunde la întrebarea privind viitorul USL", a mai spus președintele PNL.

Crin Antonescu a arătat că alegerile prezidențiale de anul viitor au legătură tot cu împărțirea puterii.


"De fapt, tema prezidențialelor de anul viitor nu e una care ține de persoane, nu e semnificativă sub aspectul persoanelor. Tema majoră este următoarea: dacă România va avea un președinte care să conducă sistemul lui Băsescu în locul lui Băsescu sau dacă va avea un președinte care să demanteleze acest sistem și să facă, împreună cu toți ceilalți care au responsabilități, o țară cu adevărat democratică. La asta trebuie să ne gândim atunci când folosim epitetul 'băsist' sau 'nebăsist'", a mai arătat liderul USL.