monitorulcj.ro Menu
Politică

Daniel Buda: Candidaturile lui Predoiu, Falcă şi Creţu pentru prezidenţiale, validate de Comisia de etică a PDL

Daniel Buda, preşedintele comisiei de etică a PDL

Comisia de etică a PDL a validat candidaturile lui Cătălin Predoiu, Gheroghe Falcă şi a Simonei Creţu pentru competiţia internă din partid în vederea desemnării democrat-liberalului care se va înscrie în cursa prezidenţială, a declarat, luni, Daniel Buda, preşedinte al comisiei.

"Am validat candidaturile, urmează campania internă şi începând din 26 octombrie se desfăşoară procedura de votare pe regiuni. Prima regiune va fi cea din nordul ţării", a explicat Daniel Buda.

El a mai spus că până în jurul datei de 15 decembrie s-ar finaliza procedura de votare pe regiuni din interiorul PDL.


Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, primarul oraşului Arad, Gheroghe Falcă, şi a Simona Crețu, consilier PDL în CGMB, şi-au depus candidaturile pentru a deveni prezidenţiabilul democrat-liberalilor.

Cătălin Predoiu susţine, în "proiectul de ţară" depus în cadrul competiţiei interne din PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, că viitorul preşedinte al României trebuie să fie un "preşedinte unificator", care nu poate ieşi decât din competiţie autentică.


Democrat-liberalul Gheorghe Falcă a declarat, vineri, că are mai multe motive legate de intrarea în cursa pentru desemnarea candidatului PDL la prezidenţiale, între care promovarea ideii de unificare a dreptei, dar şi aducerea unui "plus de tonus" partidului.

Simona Creţu, consilier PDL în CGMB, declara, recent că s-a înscris în competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la Preşedinţia României, arătând că are proiecte şi programe la care lucrează de mult timp şi pe care vrea să le pună în aplicare.