monitorulcj.ro Menu
Politică

PDL și PP-DD au depus moțiune simplă pe Codul insolvenței

Grupurile parlamentare de la Camera Deputaților ale PDL și PP-DD au depus marți în plen moțiunea simplă "Opriți instituționalizarea inchiziției audiovizualului și manipularea democrației", care va fi dezbătută luni, la ora 16:00.

PDL și PP-DD au depus moțiune simplă pe Codul insolvenței

"Vreau să informez plenul că astăzi (n.r.—marți) un număr de deputați aparținând grupurilor parlamentare PP-DD și PDL înțeleg să formuleze, în temeiul Regulamentului Camerei Deputaților, moțiunea simplă intitulată "Opriți instituționalizarea inchiziției audiovizualului și manipularea democrației"", a anunțat liderul grupului PP-DD, Daniel Fenechiu., potrivit Agerpres.

Deputații din Opoziție implicați în acest demers așteaptă ca un ministru care a avizat noul Cod al insolvenței să le dea explicații pe această temă.


"Moțiunea simplă nu a fost îndreptată asupra unui minister anume, pentru simplul fapt că în momentul în care discuți de o ordonanță de urgență este greu să-i găsești inițiatorul. Acolo sunt două sau trei ministere importante, Ministerul Justiției, care a redactat-o și a dat aviz, este un minister din zona economică, plus Ministerul Culturii. Noi am adresat-o la global, am ridicat în discuție problema, urmează ca primul-ministru să desemneze un ministru care să vină la dezbaterea moțiunii. Este o moțiune pe care noi am propus-o și am elaborat-o în colaborare cu PDL. Condițiile de depunere sunt îndeplinite, avem 24 de semnături de la noi, 26 sau 27 de la PDL", a precizat Fenechiu, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.