monitorulcj.ro Menu
Politică

Mihai Sturzu este noul preşedinte al Tineretului Social-Democrat

Deputatul Mihai Sturzu a fost ales, sâmbătă, la Braşov, preşedinte al Tineretului Social-Democrat (TSD), el fiind singurul candidat pentru această funcţie.

Din echipa de conducere a TSD mai fac parte Ioana Pop, aleasă preşedinte executiv, Gabriel Petrea - secretar general, Marius Dunca - preşedinte al Consiliului Naţional şi Andrei Tinu - vicepreşedinte.

 În cadrul Congresului, tinerii social-democraţi au adoptat şi rezoluţii privind înfiinţarea TSD Diaspora şi TSD Republica Moldova.


 Mihai Sturzu, în vârstă de 34 de ani, s-a născut la Bucureşti, dar a crescut la Braşov. El a studiat la Colegiul Naţional "Unirea" din Braşov şi a absolvit Facultatea de Jurnalism, Universtitatea Hyperion din Bucureşti în 2004.

 În anul 2010, Sturzu a devenit membru al PSD şi purtător de cuvânt al TSD. Din iunie până în decembrie 2012 a fost consilierul premierului Ponta pe probleme de tineret. Tot în 2012, a fost ales deputat.


 La Congresul TSD de la Braşov, organizat sub sloganul "Dăm forţă generaţiei noastre", au participat aproximativ 2.000 de membri ai organizaţiei de tineret din întreaga ţară, dar şi liderul PSD, Victor Ponta, preşedintele executiv Liviu Dragnea, Contantin Niţă, Ecaterina Andronescu şi Titus Corlăţean.