monitorulcj.ro Menu
Politică

Kelemen Hunor: Viitorul coaliţiei va fi sub semnul întrebării fără legea minorităţilor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU), că viitorul coaliţiei de guvernare va fi pus sub semnul întrebării dacă nu va fi adoptată legea minorităţilor în sesiunea parlamentară din primăvară.

"Legea minorităţilor, care pune bazele autonomiei culturale, trebuie adoptată în sesiunea din primăvară. Va fi o probă dacă Parlamentul are majoritate în primăvară. Dacă nu are nici majoritate, nici voinţă politică, atunci viitorul coaliţiei se va pune sub semnul întrebării şi ne vom confrunta cu o nouă problemă", a susţinut Kelemen Hunor, potrivit Agerpres. La Teatrul maghiar din Cluj-Napoca se desfăşoară şedinţa CRU în cadrul căreia vor fi desemnate persoanele care vor ocupa nou-înfiinţatele funcţii de vicepreşedinte politic şi secretar general ai UDMR. Potrivit unor surse din UDMR, vicepreşedinte politic va fi Borbely Laszlo, iar secretar general va fi Kovacs Peter, cel care s-a ocupat de organizarea Congresului UDMR de la Oradea din luna februarie