monitorulcj.ro Menu
Politică

Hărdău: Este nevoie de un discurs moderat

Senatorul democrat-liberal Mihail Hărdău a susţinut, sâmbătă, că PDL trebuie să adopte un discurs moderat, pentru că oamenii simpli nu îşi evaluează existenţa în funcţie de procentele pozitive publicate pe Eurostat.

"Nu cred că este nevoie să cădem în extreme şi dintr-o dată să abandonăm polul comunicării austerităţii pentru cel al creşterii economice. Este nevoie de consecvenţă în comunicarea publică şi de un discurs moderat, pentru că un om cu un venit mediu sau minim nu îşi evaluează existenţa în funcţie de procentele pozitive publicate pe Eurostat şi nu urmăreşte avid rapoartele trimestriale la nivelul UE. Prin urmare, nu este timpul să hrănim spaţiul public cu declaraţii hazardate, cu iz electoral şi foarte probabil fără acoperire", a afirmat Mihail Hărdău în discursul pe care l-a ţinut sâmbătă în cadrul alegerilor pentru şefia PDL Cluj-Napoca, la finalul a 11 ani în calitate de preşedinte al acestei organizaţii. În raportul pe care l-a prezentat cu această ocazie, senatorul clujean a spus că democrat-liberalii nu trebuie să uite că 2010 a reprezentat 'agonia' statului de tip asistenţial, în care populaţiei nu i s-a dat, ci i s-a luat. "Prin urmare, orice creştere economică sau salarială este privită cu reţinere, cu atât mai mult cu cât ea se conjugă cu inflaţia, cu explozia de preţuri la alimente şi nivelul TVA-ului", a explicat Hărdău, potrivit Agerpres. Potrivit fostului ministru al Educaţiei, PDL este deficitar la politica de cadre şi nu are un proiect al pregătirii resursei umane. 'Este obligatorie evaluarea pe criterii de competenţă a oamenilor numiţi politic de partid în funcţii-cheie, pentru a evita scandalurile mediatice frecvente în anul trecut şi eticheta de incompetenţă aplicată de opoziţie. Nu numai partidul este dator membrilor săi, dar şi aceştia sunt obligaţi moral să producă o echipă competentă profesional, care să răspundă eficient provocărilor la care este supusă, conform misiunii partidului şi nu în funcţie de oportunismul unei anumite funcţii', a adăugat Mihail Hărdău. El a explicat că vede echipa de conducere a partidului ca pe una de vâslaşi, care trebuie să tragă la aceeaşi barcă. Sportivii au nevoie de sincronizare, de forţă şi de direcţie pentru a duce barca acolo unde şi-au propus, a completat democrat-liberalul. Mihail Hărdău candidează sâmbătă pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Cluj-Napoca