Politică
PC acuză „imoralitatea” liberalilor, care îi „zâmbesc” lui Traian Băsescu
Crin Antonescu i-a răspuns, sâmbătă, președintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, care a afirmat despre PNL că este „un partener imoral al USL”, relatează B1 TV.
Liderul liberalilor a afirmat că declarația lui Voiculescu este ”profund nerușinată”: "Declaraţia domnului Voiculescu, conform căreia PNL s-ar apropia şi i-ar zâmbi preşedintelui Traian Băsescu, este o declaraţie profund neruşinată. PNL a fost adversarul permanent şi radical şi va rămâne adversarul lui Traian Băsescu, al sistemului politic al lui Traian Băsescu până când acest sistem va fi eliminat”, a spus Antonescu.
”Nu am avut niciun moment o apropiere de Traian Băsescu, dimpotrivă tensiunile în interiorul USL, între PNL şi PSD, între mine şi Victor Ponta, au fost generate de momentul coabitării, de momentul negocierii şefilor parchetelor cu Traian Băsescu şi nicidecum invers. De aceea, afirm că declaraţia privitoare la apropierea PNL de Traian Băsescu, coroborată cu declaraţia că PNL ar avea o atitudine imorală faţă de PSD din partea lui Voiculescu este o declaraţie profund neruşinată", a declarat Antonescu.
„PSD se consolidează, PNL ne-a jignit”
Dan Voiculescu a atacat, sâmbătă dimineață, Partidul Național Liberal, afirmând că acest partid ar încerca să se împrietenească cu președintele Traian Băsescu.
Voiculescu a afirmat, în cadrul Consiliului Național al PC, că USL este în pericol din cauza liberalilor. "Aţi urmărit, aţi văzut, PSD se consolidează, PSD se pregăteşte pentru a avea rezultate maxime când sunt două rânduri de alegeri - europarlamentare şi prezidenţiale. PNL, celălalt partener al nostru, nu de puţine ori, a avut acţiuni frivole faţă de parteneri, PNL ne-a jignit şi pe noi, continuă să aibă atitudini cel puţin imorale faţă de PSD, încearcă să se împrietenească cu PDL, cu Traian Băsescu, dintr-un singur motiv: liberalii doresc şi ei să aibă rezultate maxime la alegeri", a spus Dan Voiculescu.
Președintele fondator al PC și-a avertizat colegii de alianță că, dacă USL va avea doi candidați la alegerile prezidențiale, atunci și partidul său va veni cu un candidat: "Eu nu văd alegerile prezidenţiale cu doi candidaţi din partea USL. Nu este voie. Trebuie să avem un USL unit, cu un singur candidat. Dacă liderii celor două partide mari vor decide ca fiecare să aibă candidat, eu vă candidez că vor fi trei candidaţi, al treilea din partea PC".
Voiculescu, contrat din toate părțile
„Dan Voiculescu este ultimul român care poate să dea lecţii de moralitate politică”. Acesta este mesajul transmis de senatorul liberal Puiu Haşotti, potrivit ziarului Gândul.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, i-a recomandat liderului informal al conservatorilor să discute despre nemultumirile sale în cadrul Alianței de Centru-Dreapta, din care PC face parte alături de liberali.
Președintele PC, Daniel Constantin, spune și el că nu a discutat în partid despre un candidat propriu la prezidenţiale, iar Traian Băsescu ar trebui lăsat în pace.