monitorulcj.ro Menu
Politică

Tokes, în așteptarea deciziei președintelui Băsescu în cazul retragerii ordinului ”Steaua României”

Europarlamentarul Laszlo Tokes

Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat vineri că nu dorește să înapoieze ”Steaua României”, deoarece își apără cinstea și onoarea, și că așteaptă decizia președintelui Traian Băsescu, pe care îl consideră ”politicianul cel mai cumpănit și cel mai principial”.

Tokes a precizat, într-o conferință de presă, că va repeta Ungariei cererea de protectorat pentru minoritatea maghiară din România și va face acest lucru și în Parlamentul European.

Europarlamentarul a dezavuat faptul că Adunarea generală a Ordinului Steaua României a fost compusă din 12 membri din care 80-90% aparțin PSD, adunare care cu o prezență de 17,8% a ales Consiliul de onoare a cărui componență este asemenea, cu excepția președintelui Academiei, Ionel Haiduc.


Tokes consideră că retragerea distincției este, dincolo de "un act antirevoluționar" ce face parte din procesul "restaurării postcomuniste", o acțiune ilegală și anticonstituțională, deoarece i-au fost încălcate dreptul constituțional de apărare, prin avocatul său, dreptul liberei exprimări, nu i s-a luat în considerare întâmpinarea sa de apărare și nici nu s-a făcut o investigare documentată, așa cum solicita președintele Traian Băsescu.

Tokes reclamă și faptul că acest proces are un scenariu comandat politic. În plus, susține el, este "o campanie isterică" prin care se dorește intimidarea maghiarilor din România să nu lupte pentru autonomie, ci să se mulțumească cu "rămășițe" de drepturi colective.


El a respins ideea că ar dori să transforme Transilvania într-un protectorat maghiar și că declarațiile sale reprezintă un atentat la adresa statului unitar român. "Nici prin minte nu mi-a trecut. Este chiar caraghios. Resping aceste învinuiri. Sunt doar pretexte”, a declarat Tokes.

Consiliul de Onoare al Ordinului Național "Steaua României" a decis miercuri, cu cinci voturi pentru și o abținere, retragerea distincției acordate europarlamentarului Laszlo Tokes. "Consiliul de onoare a votat propunerea de retragere a ordinului ”Steaua României”. Au fost șase prezenți (membri ai Consiliul — n.r.), un absent. Votul a fost: cinci ”pentru” și o abținere. Motivarea acestei hotărâri va fi redactată și dată publicității în timp util", a declarat academicianul Ionel Haiduc, președintele Consiliului.


Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după anunțarea acestei decizii, că înainte de se hotărî dacă va emite decretul așteaptă raportul Consiliul de Onoare al Ordinului Național "Steaua României" privind propunerea de retragere a distincției acordate lui Tokes.