monitorulcj.ro Menu
Politică

Încă o „marţi neagră“. Legea amnistiei, pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor

Legea amnistiei a fost pusă pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Printre cei care ar scăpa de închisoare dacă această lege va trece se numără, alături de mii de infractori de drept comun, şi figuri publice precum Adrian Năstase, Gigi Becali, Cătălin Voicu, Antonie Solomon, Ionel Mantog, Nicolae Mischie sau Decebal Traian Remeş.

Prezent la Cluj, la sfârşitul săptămânii trecute, liderul PDL Vasile Blaga declara că dacă acest proiect se va pune marţi pe ordinea de zi a şedinţei Camerei deputaţilor, PDL va intra în grevă parlamentară, iar dacă aceasta va trece la vot, democrat liberalii ar putea chiar iniţia mişcări de stradă.


Vă reamintim, deputaţii au dezbătut marţea trecută mai multe proiecte controversate printre care Legea minelor şi Legea lobby-ului, însă au scos de pe ordinea de zi Legea amnistiei. Tot atunci, deputaţii puterii şi câţiva parlamentari ai opoziţiei au venit şi cu câteva modificări la Codul Penal. Marţea trecută a fost numită de unii drept „marţea neagră“ care a întors România în urmă cu 10 ani.