monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc dă veşti proaste profesorilor

Premierul Emil Boc a declarat ieri că salariile profesorilor nu vor putea fi majorate cu 50% nici în 2012, explicând că economia românească nu îşi permite acest lucru.

„Nici în 2012 salariile nu pot fi majorate cu 50% la nicio categorie de bugetari. Să fim bine înţeleşi. Fără amăgiri (...) Aş putea la fel de bine azi să fiu populist, să fiu demagog, să pun ţara pe butuci şi să dăm o majorare de 50% a salariilor profesorilor”, a explicat premierul. El a adăugat că majorarea salariilor profesorilor şi medicilor nu poate fi făcută „fără să existe o acoperire în economie”. „Stau în această poziţie şi voi apăra echilibrul bugetar şi starea finanţelor ţării chiar cu preţul postului de premier”, a mai spus premierul.