monitorulcj.ro Menu
Politică

Partidul extremist Jobbik din Ungaria a înfiinţat o filială la Cluj-Napoca

Partidul Jobbik din Ungaria a deschis o filială la Cluj-Napoca, scopul principal fiind "de a comunica problemele minorităţii maghiare din România către Ungaria".

Unul dintre liderii filialei Jobbik Cluj, Erdely Bela, a declarat, luni, presei că înfiinţarea unei filiale a partidului la Cluj a fost necesară, pentru că organizaţiile maghiare din Transilvania nu comunică problemele comunităţii din Ardeal "cum ar trebui" către partidele maghiare din România şi Ungaria.

"Filiala Jobbik s-a înfiinţat, vineri, la Cluj, şi au participat membri Jobbik din Ungaria şi România. Scopul nostru principal este de a comunica problemele minorităţii maghiare din România către Ungaria. În ceea ce priveşte alegerile din Ungaria din primăvară, vom face şi campanie electorală, dar nu una agresivă sau una mai elaborată. Înfiinţarea filialei la Cluj a fost necesară pentru că organizaţiile maghiare din Transilvania nu comunică problemele maghiarimii din Ardeal cum ar trebui către partidele maghiare din România şi Ungaria şi vrem să schimbăm această situaţie", a spus Erdely.


Potrivit acestuia, filiala Jobbik Cluj are deja zece membri. Erdely Bela este membru al Partidului Jobbik de peste un an, fiind istoric şi politolog.