monitorulcj.ro Menu
Politică

Boc cere urgent sesiune extraordinară în Parlament pentru a opri vânzarea terenurilor către străini

Fostul premier Emil Boc consideră că România este cel mai iresponsabil stat UE în materie de gestionare a pământurilor. Din 1 ianuarie 2014, străinii pot cumpăra terenuri în aceleaşi condiţii ca şi românii.

Strainii pot cumpara terenuri in Romania

Emil Boc le-a cerut guvernanţilor să oprească de urgenţă vânzarea terenurilor către străini. “Nu pot să înţeleg atâta comoditate din partea USL, acum când e vorba despre un interes naţional, iar când interesul lor le-a purtat acţiunea, au dat jos preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului, în sesiune extraordinară. Atunci s-a putut ca în trei zile să decapitezi statul român, pentru că aveau un interes politic, personal. Acum au trecut 15 zile din 2014 şi nu se gândesc să convoace Parlamentul şi să oprească vânzarea pământurilor pentru străini. De ce nu fac acest lucru, ce aşteaptă? Puteau convoca până în 10 ianuarie şi să pună acea condiţie de reciprocitate, aşa cum a spus şi preşedintele Băsescu, măcar o condiţie minimală să pună şi ştiam o treabă”, a spus, miercuri, fostul premier.

Potrivit acestuia, faptul că România este “cel mai iresponsabil stat” din UE în materie de gestionare a pământurilor “trebuie să ne dea de gândit despre modul cum aceşti guvernanţi guvernează”.


Emil Boc a adăugat că singura preocupare a USL este să îl atace pe Traian Băsescu. “Ei au o singură problemă, cum să îl atace pe Băsescu în fiecare zi, dar pierd printre degete interesul naţional al românilor. De ce nu convoacă sesiune extraordinară, să reglementeze problema vânzării terenurilor?”, s-a întrebat Emil Boc.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului, recent, reexaminarea Legii care reglementează cumpărarea de terenuri de către cetăţenii europeni. Potrivit preşedintelui, cetăţenii şi persoanele juridice din UE ar trebui să poată cumpăra terenuri extravilane în aceleaşi condiţii în care românii pot cumpăra terenuri în statele UE.


Cetăţenii străini pot cumpăra deja teren în România începând cu 1 ianuarie, potrivit Tratatului de aderare cu UE, iar legea respinsă de preşedintele Traian Băsescu le dădea românilor drept de preempţiune la achiziţa terenurilor.