monitorulcj.ro Menu
Politică

Tişe: „Epurarea politică gândită de USL prin OUG 77/2013 a fost stopată de PDL“

senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe

Concedierea politică a 4% din administraţia publică a fost stopată de PDL la Curtea Constituţională, subliniază senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe.

Potrivit parlamentarului, USL a intenţionat să dea afară profesionişti şi să ocupe posturile rămase vacante „cu politruci încălcând drepturile cetăţenilor şi instituţii fundamentale ale statului“.

Tişe susţine că „Puterea uselistă“ încearcă prin toate mijloacele să își scape aleșii incompatibili de Justiție, inclusiv prin adoptarea pe ascuns a legilor care permit prezența primarilor în consiliile de administrație ale regiilor autonome din subordine.


”Concret, majoritatea PSD –PNL a refuzat în mod premeditat să aducă în dezbaterea Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată, un proiect privind modificarea Legii administrației publice locale (215/2001) prin care dau frâu liber conflictului de interese pentru primari, ținându-l ascuns până la împlinirea termenului de adoptare tacită, adică ieri, 4 februarie”, subliniază Alin Tișe.

El avertizează că, prin aceeași inițiativă, USL încearcă întărirea puterii baronilor locali prin extinderea competențelor șefilor consiliilor județene în ce privește numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor serviciilor de interes public local.


PDL se opune categoric acestei noi tentative de scoatere a aleșilor locali de sub incidența ANI și condamnă tertipurile nedemocratice la care recurge USL în forul legislativ. ”Lansăm un apel către toți parlamentarii de bună credință să ia poziție și să respingă în Senat, Camera decizională, acest proiect care deschide poarta corupției în administrația locală”, subliniază Alin Tișe.
 
 

Etichete: alin tise