monitorulcj.ro Menu
Politică

Cum văd liderii liberali de la Cluj criza prelungită din USL

Marius Nicoară

Ambiţia premierului Victor Ponta de a aşeza cum vrea miniştrii PNL prelungeşte criza în USL, determinându-i pe liberali să dea ultimatumuri. Astfel, până luni, premierul Victor Ponta va trebui să decidă dacă vrea un „ Guvern USL sau un Guvern USD ilegitim“, ameninţă cei din PNL.

Liberalii de la Cluj recunosc că USL se confruntă cu o criză, însă se feresc să vorbească de ruperea Uniunii. Asemenea liderului lor, Crin Antonescu, aceştia susţin desfiinţarea USD şi respectarea drepturilor lor în ce priveşte împărţirea ministerelor.

Istoria s-ar putea repeta

Pe de altă parte, liberalii clujeni se tem că istoria s-ar putea repeta. Vicepreşedintele PNL, la nivel naţional, senatorul clujean Marius Nicoară, argumentează de ce PNL cere desfiinţarea noii USD, subliniind, în acelaşi timp, că nu se doreşte ruperea USL.  „În ce priveşte USD, noi am mai avut o experienţă asemănătoare, cu PD, cei din PD s-au despărţit de noi pentru europarlamentare. Pe de altă parte, în ochii electoratului se poate crea o confuzie şi se pierd voturi. Noi cerem doar ca PSD să aibă înţelepciunea ca Iohannis să fie numit vicepremier. Aceasta este formula la care PNL are dreptul, ca domnul Klaus Iohannis sa fie vicepremier si ministru de interne. Este o criză, în USL, dar nu ne dorim ruperea USL, pentru că nici alegătorii noştri nu îşi doresc acest lucru, este ultimul lucru pe care îl dorim“, a declarat Marius Nicoară.


Acelaşi lucru îl subliniază şi preşedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu, care, rândul său, nu este de acord cu păstrarea USD. „S-a stabilit în şedinţa de marţi, iar Crin Antonescu a spus foarte clar, printre altele, se doreşte ruperea acestei USD, pentru că nu exista la momentul formării USL. De asemenea, vrem ca Iohannis să fie numit vicepremier, iar PNL are acest drept“, a declarat Uioreanu. 

Preşedintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, nu exclude ruperea USL, dacă nu se ajunge la un consens cu PSD. „Dacă partenerii noştri, cei din PSD, nu respectă înţelegerile iniţiale ale protocolului şi găsesc tot felul de subterfugii în privinţa ministerelor, s-ar putea ca USL, ca orice alianţă politică, să aibă şi un sfârşit. În ce priveşte USD, cred că acolo există doar PSD, nu UNPR sau PC… Pentru PNL este importantă poziţionarea pe dreapta“, a declarat Ioan Petran.