monitorulcj.ro Menu
Politică

Monica Macovei propune un proiect pentru modificarea Legii partidelor politice

Europarlamentarul Monica Macovei a scris un proiect pentru modificarea Legii partidelor politice, proiect pe care PDL şi-l asumă, îl va depune în Parlament şi îl va susţine.

Monica Macovei

Monica Macovei propune ca pentru înfiinţarea partidelor politice să fie numai 500 de membri fondatori, acum fiind 25.000.

„Propun ca aceştia să fie din 10 judeţe (sau din 9 judeţe si circumscripţia electorală a cetățenilor români din străinătate). Acum sunt 18 judete.


În nici o altă țară din Uniunea Europeană nu există cerința celor 25.000 de membri fondatori pentru înscrierea unui partid politic. 

Competiția politică trebuie să aibă ca obiect valori și obiective.


Mărimea și puterea unui partid depind de capacitatea membrilor săi (mulți sau puțini la început) de a convinge electoratul. 

Acest proiect dă posibilitatea ca în competiția politică să intre mai multe partide, iar succesul fiecăruia va depinde de valorile pe care le promovează și de cum convinge electoratul.


Vreau să schimb viaţa politică a ţării prin acest proiect“, scrie Macovei pe Facebook.